Regele Charles nu va vizita anul acesta Viscri din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, după încoronare, a petrecut prima vacanță în această localitate, dar fără regina. De obicei, monarhul își vizita anual proprietatea din județul Brașov. Primarul localității a declarat că gospodăria regelui va fi bine îngrijită pe termen lung.
În Viscri, ulițele sunt pline de turiști care vin să admire satul vechi și casele tradiționale, inclusiv pe cea a Regelui Charles. Localnicii sunt întristați că, în această vară, nu vor avea ocazia să se întâlnească cu Majestatea Sa pe stradă.
Cu toate acestea, gândurile lor se îndreaptă către familia regală britanică:
„Cred că toată lumea e îngrijorată de starea de sănătate a Regelui”
„Multă, multă, multă sănătate. Ne-am gândit și la dumnealui când am venit aici și la prințesă Kate. Este favorita noastră și ne rugăm pentru ea și pentru regele Charles să fie sănătoși și să vină, să aibă ocazia să se bucure din nou de frumusețea acestor locuri.”
„Ştim că are probleme de sănătate. Îi dorim noroc să găsească tratamentul potrivit şi, ţinând cont de îndatoririle sale, să revină aici cât mai curând. Iubesc Marea Britanie, transmit sănătate Majestății Sale, de asemenea, sănătate prințesei Kate.”
Regele Charles are o casă tradițională veche, care a fost renovată și este disponibilă pentru turiști. În plus față de aceasta, el deține Conacul Apafi în Mălâncrav, județul Sibiu, patru case în Valea Zălanului, județul Covasna, și alte patru în satul Breb, județul Maramureș.