Regele Charles este de acord să le ofere copiilor lui Harry şi Meghan titluri regale. Condiţia pusă de suveran fiului său
Regele Charles este dispus să le dea, oficial, copiilor ducelui și ducesei de Sussex titluri de prinț și prințesă, însă cu o singură condiție. Ce reguli trebuie să accepte Prințul Harry și Meghan Markle. Experții regali sunt de părere că monarhul britanic i-ar fi avertizat pe părinții lui Archie și Lilibet despre cât de importantă este încrederea.
Copiii Prințului Harry ar putea primi titlurile nobiliare de prinț și prințesă
După moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiul ei cel mare, Charles, a devenit noul suveran al Regatului Unit. Odată cu urcarea lui pe tron, membrii activi ai familiei regale au primit noi titluri.
Prințul William și Kate Middleton au devenit, astfel, ducele și ducesa de Cornwall și Prințul și Prințesa de Wales, titluri nobiliare deținute, anterior, de Regele Charles și regretata Lady Diana Spencer, părinții lui William.
Deși Prințul Harry și Meghan Markle au renunțat la privilegiul de a fi membri activi ai coroanei britanice, copiii lor, Archie și Lilibet, au dreptul de a primi titluri nobiliare, susțin specialiștii.
Prin urmare, ducele și ducesa de Sussex i-ar fi cerut Regelui Charles ca Archie și Lilibet să primească titlurile de prinț și prințesă.
Vorbind în timpul celui mai recent episod din The Royal Beat de la True Royalty TV, autoarea Katie Nicholl a discutat despre speculații cu privire la faptul că Archie și Lilibet, copiii lui Harry și Meghan, vor fi recunoscuți oficial cu noile titluri nobiliare.
„Unul dintre lucrurile interesante care au apărut în presă, în ultima vreme, au fost speculațiile despre titluri pentru Archie și Lilibet, dacă vor fi recunoscuți oficial drept Prinț și Prințesă, titlurile care le-au fost datorate atunci când Charles a devenit rege.
Care este singura condiție a Regelui Charles
Autoarea susține că, momentan, copiii Prințului Harry și ai soției sale, Meghan Markle, nu au primit titulaturile de prinți, dintr-un anumit motiv. Regele Charles trebuie să fie convins de faptul că poate avea încredere în mezinul și nora sa.
„Și mi s-a spus că acesta este un semnal foarte clar din partea regelui. El este dispus să dea acele titluri, dar vine cu o avertizare, iar această avertizare este încrederea. Trebuie să știe că poate avea încredere în familia Sussex”.
Când s-au născut, copiii ducelui și ducesei de Sussex erau prea departe de succesiune pentru a primi titlurile de prinț și prințesă, datorită regulilor impuse de regele George al V-lea în anul 1917.
Odată cu proclamarea lui Charles ca rege, Archie și Lilibet devin nepoții suveranului, motiv pentru care ar avea dreptul de a fi adresați cu apelativul Alteța Sa Regală, dacă ar fi membri activi ai coroanei britanice.
Expertul regal Phil Dampier a declarat anterior pentru Daily Mail că Regele Chales le-ar putea permite să devină prinț și prințesă, fără să fie numiți Altețele Sale Regale, precum „un compromis clasic”.
„Același lucru sa întâmplat cu Diana și Fergie după ce au divorțat de Charles și Andrew. Și, desigur, Sarah Ferguson este și astăzi ducesa de York.”, a declarat autorul pentru sursa citată.