Recomandările medicului pentru Liviu Dragnea ca să amâne operația. Să renunțe la amor de dragul PSD

de: Claudiu Surmei
25 03. 2019

Liviu Dragnea a vorbit, luni, despre recomandările pe care i le-a făcut medicul ca să amâne operația de hernie. Printre altele, i s-a spus să facă „sex  cât mai puțin.” Liderul PSD a precizat și motivul pentru care s-a internat într-un spital privat și nu în unul de stat.

Președintele Camerei Deputaților a spus că și-a păstrat un obicei pe care îl avea încă de când locuia în Teleorman, acela de a se duce doar la câțiva medici pe care îi cunoaște mai bine, deși avea posibilitatea de a se trata în străinătate.

„În legătură cu spitalul privat, am citit şi eu mai multe comentarii. În primul rând, e un spital românesc, cu capital sută la sută românesc. În al doilea rând, eu aşa am făcut toată viaţa şi recomand tuturor să facă la fel. Eu urmez medicul. Medicul e un medic pe care îl ştiu de mult, un medic care a reuşit o intervenţie foarte complicată la Irina şi pentru care îi mulţumesc şi acum şi public şi acolo mi-a zis să merg şi acolo m-a consultat şi m-a îngrijit şi suntem în contact permanent. Nu are legătură că este privat sau de stat. Dacă îmi spunea să merg la oricare alt spital, acolo mergeam, Am urmat şi voi urma medicul. Este vorba de doctorul Catană”, a declarat liderul PSD.

Liviu Dragnea a fost diagnosticat cu hernie de disc. Ce i-a recomandat medicul

Liviu Dragnea a adăugat că a fost diagnosticat cu hernie și a preferat să se trateze în loc să fie operat, preciznd care au fost recomandările medicului.

„Diagnosticul este unul foarte bun şi anume hernie de disc şi cervicală şi lombară. Am discutat despre asta şi am convenit să nu facem pasul acum către operaţie, să încercăm cu fizioterapie, kinetoterapie, înot, repaus cât mai mult, mă rog întins, sex cât mai puţin”, a mai spus Dragnea.