Realitatea TV se închide cel mai probabil pe 30 octombrie. Avocatul Gheorghe Piperea explică ce se întâmplă la CNA
Deși cifrele erau în regulă și exista un plan de organizare aprobat în care trebuiau plătite dările, postul Realitatea TV se închide cel mai probabil pe 30 octombrie. Avocatul Gheorghe Piperea explică ce s-a întâmplat la CNA.
Realitatea TV se închide cel mai probabil pe 30 octombrie
Realitatea TV se închide cel mai probabil pe 30 octombrie 2019. Situația a fost, inițial, anunțată de Eugen Teodorovici, involuntar. „ANAF trebuie să finalizeze săptămâna viitoare normele de aplicare pentru noile măsuri privind insolvența, astfel încât acestea să fie aplicate de la mijlocul acestei luni”, a sus oficialul, la DC News.
Despre închiderea stației a vorbit și cunoscutul avocat și profesor de drept comercial Gheorghe Piperea. Omul legii a anunțat că, în urma a două soluții pronunțate recent de ÎCCJ, falimentul postului TV este inevitabil. Deși judecătorul sindic mai amână dispunerea falimentului, pe data de 30 octombrie expiră licența televiziunii, așa că CNA nu poate să o reînnoiască în condițiile iminentului faliment.
Avocatul Gheorghe Piperea explică ce se întâmplă la CNA
„In privinta falimentului Realitatea Media, ICCJ a pronuntat recent doua solutii care „intaresc” starea terminala a moralistei televiziuni, datatoare de europarlamentari nomber one: (i) o cerere de revizuire a deciziei din martie a CAp Bucuresti, care a decis falimentul, a fost respinsa in 18 septembrie, ca tardiv formulata (mari avocati tre’ sa aiba zisa falita ca sa comita o asemenea gugumanie);
(ii) o mizerie de tertip al judecatorului sindic, care s-a considerat „necompetent” sa dispuna falimentul, trimitand dosarul la ICCJ pentru a solutiona un inventat conflict negativ de competenta cu CAp Bucuresti, cu consecinta suspendarii dosarului pana la noi ordine, a fost inlaturata de aceeasi ICCJ pe 8 octombrie, cand a statuat ca nu exista niciun conflict de competenta”, este o parte din mesajul.
După ce nu va mai avea prelungită licența de la CNA, emisiunile nu se vor mai putea difuza pe post, iar spațiul de emisie va rămâne gol. În esență, vom vedea la TV fie acei ”purici” din eter, fie o bandă neagră.