Echipa Anamariei Prodan nu a primit licența pentru sezonul viitor, din pricina unor datorii neachitate de către un fost jucător, iar ghinioanele se țin lanț, căci în duelul FC Hermannstadt – Viitorul, cea din urmă a bifat o reușită ”dublă”.
Viitorul nu a avut nicio emoție cu Hermannstadt și s-a impus la pas, scor 4-1. Vlad Achim și Gabi Iancu, ambii cu câte o dublă, au semnat victoria constănțenilor. Sibienii, marcați de problemele financiare și de cele legate, nu au reușit să fie impulsionați nici de Ruben Albes. Spaniolul a încercat o mișcare la pauză, dar echipa sa a reaționat scurt, având o ocazie la poarta lui Tordai.
„Am început meciul bine. A fost o perioadă, din minutul 20 până în minutul 45, în care adversarul a jucat bine. Am marcat și goluri, mă bucur. Sunt fericit pentru jucători, au făcut un meci bun. Nu e ușor să joci cu această presiune care există la toate echipele din play-out.
De etapa viitoare jucăm din șase în șase zile. E un meci foarte greu la Sepsi, eu întotdeauna am surprizele mele. Pentru mine nu există o stea în frunte la niciun jucător, nu există titulari sau rezerve”, a spus Hagi, la finalul partidei.
Hermannstadt nu a luat licenţă din cauza datoriilor către un fost jucător, Bruno Chalkiadakis, fotbalist împotriva căruia sibienii spun că au câştigat un proces la FIFA si au de recuperat 55.000 de euro. Oficialii clubului ardelean au timp până săptămâna viitoare să-i achite jucătorului suma de bani, pentru a determina Comisia de Apel să schimbe decizia de la Comisia de Licențiere