Reacția soției lui Mihai Constantinescu, după moartea artistului. ”M-am rătăcit pe acest pământ!”
Soția lui Mihai Constantinescu a oferit primele declarații, de la moartea artistului. Simona Secrier a făcut mărturisiri cutremurătoare, marcând astfel o primă reacție, după trecerea în neființă a îndrăgitului compozitor și cântăreț. Acesta s-a stins marți seară, la Spitalul Floreasca din Capitală.
Reacția soției lui Mihai Constantinescu, după moartea artistului
Simona Secrier, soția regretatului Mihai Constantinescu, a dorit să le confirme fanilor trecerea în neființă a artistului. În acest sens, soția cântărețului a postat pe contul de Facebook al acestuia un mesaj, în seara de marți, la scurt timp de la moartea acestuia. De asemenea, și reprezentanții Spitalului Floreasca au confirmat că artistul de 73 de ani s-a stins.
Rândurile scrise de soția lui Mihai Constantinescu sunt unele sfâșietoare. Simona a lăsat mesajul la scurt timp după ce s-a aflat că acesta a murit. Simona Secrier a postat un mesaj pe pagina de Facebook a lui Mihai Constantinescu și a postat și o fotografie în care este reprezentat un portret al acestuia. ”Iubirea ta este tatuată în inima mea! Drum lin, îngerul meu!”, a fost mesajul postat alături de fotografie. Alături de toate acestea, Simona Secrier a mai postat și o poezie, de două strofe, spre emoția internauților.
„Cine sunt eu aș vrea să-ți spun/Dar nu voi ști-o niciodată/Un bulgăre de contradicții/Ce nu se va sfârși vreodată. Cine sunt eu nu știu nici eu/Un suflet printre stele/M-am rătăcit pe-acest pământ/cu gândurile mele”, au fost versurile alese de către soția regretatului cântăreț.
Mihai Constantinescu a murit marți, pe 29 octombrie, în jurul orei 19:00. Problemele medicale ale artistului nu reprezentau un secret, iar toți cei care l-au cunoscut știau că suferă din cauza celor pe cord. În acest sens, artistul a fost operat de două ori pe inimă. Se pare că soția acestuia este foarte afectată de moartea sa, de aceea a dorit să le împărtășească și fanilor de pe rețelele sociale respectivele cuvinte, legate de dispariția lui Mihai Constantinescu.