Reacția Rusiei după atacul Iranului asupra Israelului: “Totul depinde de următorii pași”
După ce a avertizat că va începe războiul în Israel, Iranul a făcut deja primii pași în acest sens. La scurt timp după izbucnirea crizei, Rusia a avut o primă reacție cu privire la această situație. Unul dintre oficiali a făcut declarații
A început haosul în Israel
Israelul și aliații săi au interceptat „majoritatea” sutelor de drone și rachete lansate de Iran într-un atac fără precedent în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Din cauza acestei situații, a crescut teama că lupta se va extinde acum și spre Orientul Mijlociu.
Numeroase explozii au fost observate deasupra Israelului în primele ore ale dimineții de 14 aprilie, în timp ce sistemele de apărare aeriană au atacat dronele și rachetele lansate de Iran. Iranul a efectuat acest atac la doar câteva ore după ce a capturat o navă israeliană în Strâmtoarea Ormuz.
Oficialii israelieni au declarat că peste 300 de drone și rachete, chiar și mai mult de 10 rachete de croazieră, au fost interceptate înainte de a ajunge la sol și că atacul a provocat doar pagube minore, fiind oprite la timp.
Cu toate acestea, un copil de doar șapte ani a fost grav rănită. Agențiile internaționale de presă au raportat că forțele americane și britanice au fost implicate în doborârea unei rachete iraniene care se deplasa spre Israel și că o parte din rachetă a fost interceptată deasupra zonei de frontieră dintre Irak și Siria.
Rusia face avertizări surprinzătoare
Prim-adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a vorbit despre cum va escalada situația din Israel. Acesta a făcut dezvăluiri interesante despre acest conflict, care i-a pus pe gânduri pe mulți.
Astfel, oficialul a precizat că lucrurile s-ar putea complica, ceea ce înseamnă că această criză se va extinde acum și în Orientul Mijlociu. Prim-adjunctul spune că totul depinde de felul în care se vor confrunta cele două state implicate și pașii pe care îi vor face.
„În general, acum avem o potențială nouă criză acută în Orientul Mijlociu. Totul depinde de următorii pași ai părților implicate sau de lipsa acestora”, a spus Polianski, într-o postare publicată pe canalul său de Telegram.
Situația a devenit atât de urgentă încât Israelul a cerut organizarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Această reuniune a fost programată pentru data de 14 aprilie la ora 16:00, ora New York-ului, ceea ce reflectă gravitatea situației și preocuparea internațională cu privire la aceasta.
În prealabil, Israelul a furnizat Consiliului de Securitate două scrisori în legătură cu evenimentele recente. Una dintre acestea a fost o scrisoare israeliană care acuza Iranul de încălcarea Cartei ONU, fără a menționa însă atacul asupra departamentului consular al ambasadei iraniene din Damasc. Cealaltă scrisoare a fost trimisă de Iran și a furnizat informații despre lovitura de represalii pe care au efectuat-o ca parte a dreptului lor la autoapărare, conform prevederilor articolului 51 din Carta ONU.
„În legătură cu atacul Iranului împotriva Israelului, la cererea acestuia din urmă, o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU este programată pentru 14 aprilie la ora 16:00 ora New York-ului (23:00 ora Moscovei).
În același timp, au fost distribuite Consiliului de Securitate două scrisori – una israeliană despre «încălcarea Cartei ONU de către Iran» (niciun cuvânt despre lovitura asupra departamentului consular al ambasadei iraniene din Damasc) și una iraniană cu informații despre lovitura de represalii efectuată în cadrul dreptului la autoapărare în temeiul articolului 51 din Carta ONU”, a mai precizat diplomatul rus.