Reacția lui Mihai Albu despre rochia purtată de Carmen Iohannis. Mulți au criticat-o pe soția președintelui
Ținuta purtată de Carmen Iohannis a fost criticată aspru de către internauți, după ce Prima Doamnă și președintele României au asistat la dineul de gală, oferit de Majestățile Lor Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia, în onoarea Șefilor de Stat și de Guvern. Evenimentul a avut loc în Spania. Ce părere are Mihai Albu despre rochia purtată de soția șefului statului român.
Carmen Iohannis, din nou criticată din cauza ținutei alese
Carmen Iohannis a revenit în centrul atenției mass-media, după ce a participat la dineul regal organizat de regele Spaniei la Madrid. Prima Doamnă a României a fost aspru apostrofată de către internauți din pricina ținutei sale, pe care unii au găsit-o nepotrivită pentru evenimentul la care asista.
Rochia lui Carmen Iohannis este semnată de un designerul român Elie Lăslean, după cum a menționat însăși creatoarea de modă pe rețelele sociale.
„Aseară, la dineul de gală de la Madrid, Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să poarte o rochie elegantă, din tafta satinată, realizată în atelierele ELLIS, pentru această ocazie.
Decupajele de broderie cu fir argintat aplicate pe mâneci au completat linia rochiei de o simplitate studiată și foarte feminină. Mulțumim, Carmen Iohannis, pentru încrederea acordată!”, a scris Elie Lăslean pe Facebook.
Ce spune Mihai Albu despre rochia purtată de Carmen Iohannis la dineul regal din Spania
După ce câteva dintre doamne și domnișoare au criticat rochia aleasă de Carmen Iohannis, designerul Mihai Albu a intervenit să analizeze ținuta soției lui Klaus Iohannis. Fostul soț al Iuliei Albu i-a contrazis pe internauți, lăudând-o pe soția președintelui.
„Regula spune că, dacă rochia are brațele neacoperite, trebuie să alegi sandale, deci a respectat această normă. Rochia este frumoasă, sandalele sunt discrete și decente, părerea mea este că nu ar fi nimic greșit.
Este discutabil însă dacă poate să fi fost mai potrivită o altă ținută cu totul. Oricum ar fi, ținuta este veselă și decentă.”, a declarat Mihai Albu, în exclusivitate pentru ego.ro.
Internauții au criticat, în special, încălțămintea pe care Carmen Iohannis a asortat-o la rochia roz purtată la dineul regal din Spania.
„Toate ar fi minunate, mai puțin picioarele, prea late pentru sandalele frumoase, de altfel.
Aș fi ales o pereche de pantofi.
Sandalele sunt prea înguste pentru lățimea piciorului care se revarsă.
Eu cred că această culoare nu este cea mai potrivită pentru acest eveniment,
Nu se poartă sandale în astfel de situații! O greșeală majoră și nici mânecuța scurtă, totuși, a reprezentat o țară!”, sunt doar câteva dintre comentariile negative lăsate de internauți pe Facebook.