Reacția lui Klaus Iohannis, după ce a fost amendat de CNCD. Ce directivă le-a dat oamenilor săi
Președintele României va contesta amenda pe care a primit-o de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în scandalul „vânzării Ardealului ungurilor“ de către parlamentarii din PSD în complicitate cu UDMR, acuzație pe care a făcut-o în mod public Klaus Werner Iohannis.
Cum își justifică șeful de stat poziția împotriva CNCD
Anunțul președintelui a fost făcut de îndată ce acesta a fost înștiințat de sancțiunea primită de la CNCD primită după declarațiile cu care a ieșit în cazul trecerii tacite de către Camera Deputaților, condusă de liderul PSD și compusă majoritar din parlamentari social-democrați, a proiectului UDMR pentru obținerea Autonomiei Ținutului Secuiesc inițiat de ungurii din țară.
Potrivit știripesurse.ro, șeful de stat a invocat, în adoptarea acestei atitudini refractare, faptul că „decizia CNCD este una profund politică“, și tocmai de aceea o va contesta în instanță.
Mutare pentru bazinul electoral cultivat cu idei naționaliste
Scandalul iscat în urma trecerii proiectului Autonomiei de către una dintre camerele organismului Legislativ al României a fost o nouă lovitură suferită de PSD, precum și o gură de aer pentru Guvernarea liberală, contestată suplimentar pentru dificultățile acestei perioade din cauza crizei pandemice și a ceea ce a generat ea. Totodată, pentru Iohannis a fost un moment în care și-a putut accentua poziția de dreapta pentru masa de români naționaliști.
Chiar dacă forma agresivă a ieșirii sale a fost atacată de patriotardism populist și de xenofobie, pentru electoratul larg dominat de oameni cu o credință puternică în nevoia prezervării integrității teritoriale a țării, declarațiile lui Iohannis au fost o bifă pozitivă. Iar pentru acest obiectiv, primul om în stat nu a mai luat în calcul faptul că alimentează atitudinile conflictuale existente între comunitatea românească și cea maghiară din teritoriul țării noastre.
„În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă“, a declarat Iohannis, fără să afișeze înverșunarea acestor cuvinte.