Reacția lui Gică Hagi după moartea lui Pele: ‘Un model, va rămâne un geniu’

de: Ana Chivu
29 12. 2022

Gheorghe Hagi vine cu o reacție după decesul lui Pele. Celebrul rege al fotbalului românesc a vorbit despre cât de mult a însemnat regretatul sportiv pentru el. Cel din urmă a subliniat că toate gândurile sale se duc acum către familia legendarului fotbalist. ,,O zi tristă pentru fotbalul mondial, care astăzi a pierdut poate cea mai importantă personalitate”, a scris Hagi în cadrul unui mesaj de pe rețelele de socializare.

Gigă Hagi, mesaj după moartea lui Pele: ,,o zi tristă pentru fotbalul mondial”

Gheorghe Hagi a oferit fanilor câteva gânduri după vestea tragică ce a zguduit lumea fotbalului la nivel mondial. Acesta a scris un mesaj despre cât de mult a însemnat Pele pentru el. Cel din urmă a subliniat că regretatul sportiv și-a iubit și respectat pasiunea o viață întreagă.

De asemenea, antrenorul român a scris pe rețelele de socializare că fotbalul mondial a pierdut poate cea mai importantă personalitate din toate timpurile. Gică Hagi a mai menționat că Pele a fost un model demn de urmat pentru el.

„A fost un model pentru mine de cum a jucat, a iubit și respectat fotbalul. A fost și va rămâne unic”, a scris Gheorghe Hagi pe Facebook, după vestea morții marelui Pelé. „O zi tristă pentru fotbalul mondial, care astăzi a pierdut poate cea mai importantă personalitate. A fost un model pentru mine de cum a jucat, a iubit și respectat fotbalul. A fost și va rămâne Unic. Condoleanțe familiei, cu stimă și respect.

,,Un geniu a plecat astăzi dintre noi…”

Regele fotbalului românesc a amintit că Maradona a părăsit această lume în urmă cu doi ani, iar acum toate gândurile sale merg spre familia lui Pele, apropiații și fanii care suferă enorm.

,,Încă o veste tragică, după ce Maradona a plecat dintre noi acum 2 ani. Toate gândurile mele merg spre familia lui Pele, către toți cei apropiați lui, dar și către toți iubitorii fotbalului care suferă în aceste momente.

Un geniu a plecat astăzi dintre noi… Sunt mândru că am avut ocazia să joc în meciul amical dintre Brazilia și World Stars, la aniversarea de 50 de ani a lui Pele, în 1990. Odihnește-te în pace, Pele!”

Performanțe uriașe

Pele este recunoscut pentru faptul că a câștigat trei Cupe Mondiale, performanță încă neatinsă de nimeni. Titlurile i-au revenit în anii: 1958, 1962 și 1970. De asemenea, regretatul sportiv a deținut recordul pentru cele mai multe goluri marcate: 1.281 în 1.363 de partide, oficiale și neoficiale.

Mai mult decât atât, el rămâne în mintea fanilor drept cel mai tânăr autor al unui hattrick și cel mai tânăr cu gol reușit în finala din 1958.. Amintim că legenda fotbalului mondial a murit în cursul zilei de joi, la 82 de ani.