Reacția lui Babasha, după ce a fost huiduit la concertul Coldplay: “Sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncește!”
Miercuri seara, pe Arena Națională românii au asistat la concertul uneia dintre cele mai importante trupe britanice a momentului, Coldplay, dar nu fără incidente. Pe scenă avea să urce și un artist de 21 de ani, dar avea să fie huiduit la scenă deschis. Imediat după, a apărut și reacția lui Babasha, după ce a fost huiduit la concertul Coldplay.
A apărut reacția lui Babasha, după ce a fost huiduit la concertul Coldplay
În fața a peste 50.000 de oameni, în deschiderea concertului, Coldplay luau decizia de a-l aduce pe scenă pe tânărul de 21 de ani, cunoscut sub numele de Babasha. Numai că, reacțiile spectatorilor nu au fost cele scontate de liderul trupei Coldplay, Chris Martin, care avea să explice decizia de a-l invita pe Babasha să cânte alături de ei la „Arena Națională”.
Tot atunci fanii trupei aveau să afle că tânărul avea să fie adus direct de pe stradă, așa cum preciza liderul trupei britanice Coldplay, acesta declarând că „l-am auzit pe acest tip cântând, atât de frumos, pe stradă.” Imediat după terminarea primului concert, din seria de două (azi va fi al doilea), tânărul avea să răspundă valului de reacții dure:
„Aș vrea să revin și eu cun un răspuns pentru tot ce s-a întâmplat, deși nu sunt eu în măsură să intru în discuții, tocmai pentru că sunt în centrul atenției acum. Nu vreau să creadă lumea că profit de așa ceva, și nici nu sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva.
Las oamenii, la buna lor plăcere, să judece situația cum trebuie. Dar, ceea ce trebuie să spun este că, pentru cine nu știe, cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român, pentru concertul lor, pentru cel de pe 12 și pentru cel de pe 13 iunie, iar ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine.
Ei personal au contactat impresarii mei. M-am trezit deodată, și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Vorbim de un alt nivel, și indiferent de toate huiduielile din lume, eu tot aș fi acceptat, pentru că așa ceva este o dată-n viață.”, spune Babasha.
Reacția sociologului Gelu Duminică după ce Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay
Deși, într-adevăr, Babasha avea dreptate în ceea ce declara aseară, imediat după concert, valul de reacții dure la adresa sa a continuat pe rețelele de socializare, mulți comentând în termeni duri cele întâmplate aseară, iar alții se grăbeau să scrie pe rețelele de socializare că renunță la biletele pentru concertul din această seară, sau chiar că le dau gratis.
În lumina celor întâmplate, a venit și reacția sociologului Gelu Duminică după ce Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay, specialistul fiind de părere că huiuduielile a venit din partea unor persoane ipocrite.
„O manea cântată de un tip care a performat acompaniat de solistul Coldplay a fost huiduită de un întreg stadion timp de câteva minute.
Bineînțeles, după eveniment cei care au huiduit se duc să mănânce o șaorma cu de toate și să bea o bere la Hanul Drumețului. Bre, asta e România în toată splendoarea ei”, a scris Gelu Duminică pe Facebook.
Adi Despot, de la Vița de Vie: „Regret ca nu am fost eu în locul tău să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”
Au mai fost și alții care au decis să ia atitudine în acest scandal, iar unul din exponenții muzicii pop-rock de la noi, Adi Despot, liderul trupei Vița de Vie, avea să scrie și el pe rețelele de socializare, recunoscând că a cânta într-un astfel de concert, este până la urmă o ocazie unică în viața unui artist, declarând că „Regret ca nu am fost eu în locul tău să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie.”
„Cea mai bună pe care am auzit-o e că „au venit Coldplay și, în zi de sărbătoare, în loc să prezinte prinților soția noastră, au prezentat amanta!
Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevărat valoarea trendului Youtube și, în general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singură unitate de măsura pe care o aveți la îndemână.
Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în faţa unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie.”, scrie Adi Despot pe pagina sa de Facebook.
Ana Morodan: „Puteați să faceți liniște”
O altă voce din spațiul rețelelor de socializare, Ana Morodan, a reacționat și ea la cele întâmplate pe scena cocnertului de aseară a trupei Coldplay, printre multe alte voci. Influencerul spune că „Puteați să faceți liniște, să plecați, dar nu să huiduiți!”:
„V-ați gândit o secundă ce ați creat în sufletul omului aluia? Să vă fie rușine! Ipocriți cu pretenții. Eu n-ascult manele.. da’ te comporți ca un cocalar oricum, stay chill!”, scrie Ana Morodan pe Instagram.
Babasha: “Sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncește!”
Urcând pe scena Arenei Naționale, în concertul celor de la Coldplay, una din cele mai bine vândute trupe britanice a ultimlor 6 ani, cel puțin, a fost pentru Babasha, un tânar artist de doar 21 de ani, una din cele mai mari și importante ocazii de afirmare.
Oricare artist, căruia i s-ar fi propus asta, ar fi acceptat fără doar-și-poate această propunere. În ceea ce-l privește, în aceeași intervenție de aseară, de după concert, tânărul Babasha a mai spus :
„Pentru cunoștința voastră, am avut chiar și o probă de sunt înainte, pentru că așa este normal (n.r. răspunzând la criticele legate de sunet), cu Chris Martin personal, și i-a plăcut foarte tare de mine. Nu m-așteăptam în viața mea să fie așa. Mă așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău.
Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea, sunt persoane la care nu mă așteptam niciodată să-mi ia apărarea pe acest subiect.. Eu sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncește!”, a mai spus tânărul Babasha în video-ul postat pe Facebook.
Reamintim că și în această seară, pe scena Arenei Naționale, Coldplay va mai avea un al doilea concert, și mai mult ca sigur, tânărul Babasha va reveni și el, alături de Chris Martin & co.