Reacția incredibilă a lui Iohannis, după ce un militar a leșinat lângă el. Ce a făcut imediat președintele
Azi a avut loc un incident la Ciuncu, acolo unde președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de înființare a Comandamnetului Corpului Multinațional Sud-Est. Astfel, un militar a leșinat chiar în apropierea șefului statului. Cea care a leșinat este o tânără, cadru militar, care avut nevoie și de asistență din partea echipajului SMURD.
Reacția incredibilă a lui Iohannis, după ce un militar a leșinat lângă el
Imediat după incident, președintele Klaus Iohannis s-a dus la ambulanță ca să vadă care este starea de sănătate a cadrului militar.
Președintele Klaus Iohannis a participat alături de ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu la ceremonia de înființare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, dar și la desfășurarea etapei finale a Exercițiului scurt de notificare.
„Felicitări tuturor militarilor care au fost implicați în organizarea și punerea în practică a acestui exercițiu, un exercițiu care ne-a demonstrat că Armata noastră se poate pregăti în orice condiții și poate să aibă rezultate dintre cele mai bune.
”A fost un exercițiu impresionant”
A fost un exercițiu impresionant și nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exercițiu cu alarmare într-un termen scurt. Totuși, impresionant cum au reușit forțele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuție lucrurile funcționează foarte bine”, le-a spus președintele militarilor români care au luat parte la exercițiu.
Reamintim că la acest eveniment, un cadru militar a leșinat și a avut nevoie de asistență SMURD. Este vorba despre o tânără care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Recent, președintele Klaus Iohannis s-a întors și de la Bruxelles, unde s-a ajuns la un acord privind pachetul d eredresare economică.
România a obținut o sumă impresionantă, respectiv 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, a precizat Klaus Iohannis. Un acord extrem de important pentru România, a mai spus Iohannis.