Răzvan Simion, în depresie după despărțirea de Lidia Buble. Ce mesaj a transmis acum
Se pare că după despărțirea de cea care i-a fost iubită vreme de cinci ani, Lidia Buble, Răzvan Simion încă nu și-a revenit. Mai mult decât atât, acesta pare să fi intrat într-o stare de depresie, judecând după postările ”alb-negru” pe care le face, dar și după mesajele cu subînțeles.
Răzvan Simion, în depresie după despărțirea de Lidia Buble
Răzvan Simion, prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani suferă mult după Lidia Buble. În urmă cu puțin timp, acesta a făcut o postare pe Instagram care i-a pus pe gânduri pe fanii săi.
”Schimb orizonturi pe culori”, a scris Răzvan Simion pe pagina de Instagram, însoțind mesajul de o poză cu el, alb-negru, în care apare gânditor și trist.
S-au despărțit după cinci ani de relație
Fanii au înțeles subit mesajul lui Răzvan Simion, dar și nevoia de ”culoare” în viața lui, transmițându-i mai multe mesaje de susținere:
” Niciunul dintre voi nu merita atâta suferință! Regăsiți-va! Sunteți suflete pereche! Lidia și Răzvan❤️❤️❤️❤️ lumina, dragoste, frumusețe…. ” a fost unul dintre mesajele internauților, în timp ce alții au fost mai critici cu prezentatorul:
”totul se plateste in viata …..inclusiv plecarea ta din familie….:( ”, i-a transmis un internaut, făcând referire la faptul că prezentatorul s-a despărțit de fosta soție cu care are doi copii pentru a se iubi cu Lidia Buble.
Lidia Buble și Răzvan Simion și-au spus adio după cinci ani de relație. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva săptămâni chiar de Răzvan Simion, pe contul lui de Instagram.
”Astăzi Lidia nu mai este fericită lângă mine. Îi cer iertare pentru că la un moment dat am devenit insuficient. Și mă iert și pe mine pentru că nu am mai avut ce să ofer când poate ar mai fi fost multe de oferit. De mâine vreau să o văd pe Lidia fericită, vreau să îi sclipească ochii din nou în razele soarelui, așa că îi redau libertatea. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat.
Mă iert pe mine pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipă și construim proiectul muzical și în rest doi…foști iubiți…. actuali foarte buni prieteni. Am fost copil, am fost tânăr iar astăzi sunt intelept. Viața frumoasa, Sufletel!”, a scris Răzvan Simion în mesajul cu pricina.