Răzvan Lucescu, vlăguit după sezonul cu PAOK: „N-am mai avut timp să-mi mângâi soția”
Răzvan Lucescu, vlăguit după sezonul cu PAOK. Tehnicianul echipei din Grecia a terminat stors de puteri actualul sezon. Unul dificil, la reîntoarcerea sa pe banca grupării din Salonic. PAOK a încheiat campionatul pe locul 2, în urma celor de la Olympiakos, urmând să evolueze în Europa League. La revenirea în România, Răzvan Lucescu a explicat situația în care s-a aflat pe parcursul sezonului.
Răzvan Lucescu, vlăguit după sezonul cu PAOK
Răzvan Lucescu, vlăguit după sezonul cu PAOK. Tehnicianul de 53 de ani avut parte de un un dificil la reîntoarcerea sa pe banca celor din Salonic. În primul mandat, românul cucerise titlul, în 2018 și două Cupe ale Greciei, câștigate în 2018 și 2019.
De această dată, Răzvan Lucescu n-a reușit să-și mai adjudece vreun trofeu. Totuși, echipa sa a luptat pe trei fronturi cu rezultate bune. A încheiat campionatul pe locul secund, campioană fiind Olympiakos, la mare distanță. PAOK a jucat și finala Cupei, pierzând după un meci cu scandal între fani în fața celor de la Panathinaikos, după un penalty discutabil. În plus, a ajuns în sferturile Conference League, unde a fost eliminată de Marseille.
„N-am mai avut timp să-mi mângâi soția”
Răzvan Lucescu a devenit primul antrenor român din ultimii 11 ani care accede cu echipa sa în sferturile de finală ale unei cupe europene. Precedentul tehnician care reușise o asemenea performanță a fost chiar tatăl său, Mircea Lucescu. Il Luce o ducea pe Șahtior Donețk în sferturile Champions League, în 2011.
Întors în România Răzvan Lucescu a mărturisit că n-a avut timp să urmărească fotbalul din România. El a precizat că n-a avut timp nici „să-mi mângâi soția”.
„Greu, complicat, frumos, foarte solicitant. Foarte multe experiențe, dar cu satisfacția unei munci dificile duse la capăt. Am regretul că nu am câștigat această finală. Ar fi fost chiar un an senzațional, însă înfrângerile fac parte din fotbal și constat că cei cu adevărat puternici sunt cei care pierd meciuri și trec peste. Trebuie să ai forța să te trezești a doua zi, să ridici capul și să mergi înainte.
Nu am urmărit deloc campionatul din România. Dacă mă întrebați de fotbalul românesc, nu am ce să vă zic pentru că noi am jucat la trei zile. Cred că nici n-am mai avut timp să o mângăi pe soția mea, dar să mă mai și uit la campionatul din România… a fost o situație inedită, frumoasă, specială, dar ne-a stors”, a spus Lucescu jr, citat de as.ro.
Răzvan Lucescu a mai recunoscut că viața de antrenor în Grecia este una specială, pentru că se trece foarte ușor de la o stare la alta.
„Viața în Grecia este și ea specială, se trece de la o stare la alta foarte ușor. E adevărat că pentru noi, cei din Salonic, și cei care sunt cu PAOK, este un moment frustrant pentru că o finală pierdută dintr-un penalty inventat lasă niște urme, niște frustrări, dar mergem înainte”, a mai declarat Răzvan Lucescu la sosirea în țară.
Răzvan Lucescu a avut el însuși „contre” cu suporterii echipei sale care au reproșat echipei înfrângerile din ultima perioadă. Tehnicianul e căsătorit cu Ana Maria și are doi copii, un fiu, Matei și o fiică, Marilu. Aceștia i-au dăruit deja 4 nepoți, doi băieți și două fetițe.