La câteva zile după lansarea melodiei în care Shakira îi atacă fără rușine pe Gerard Pique și pe noua sa parteneră, Clara Chia Marti, fotbalistul revine în atenția publică cu o răzbunare. Acesta a considerat că versurile melodiei care l-au umilit în fața întregii lumi trebuie să aibă un răspuns pe măsură. Iată cum s-a filmat fostul jucător al Barcleonei.
Nicio despărțire nu este ușoară, mai ales când este vorba despre mulți îni la mijloc, dar și copii. Din păcate, numărul divorțurilor cresc semnificativ, iar aceste aspect par să nu mai fie prioritare, atunci când partenerii nu se mai înțeleg. Shakira și Pique și-au anunțat despărțirea în urmă cu aproximativ șase luni, iar fostul soț s-a afișat destul de repede cu o nouă parteneră, care se pare că ar fi apărut în viața fotbalistului înainte de rupture finală cu artista.
De atunci și până în prezent, Shakira a compus două melodii care au ca subiect principal separarea celor doi. Dacă în prima melodie, „Monotonia”, artista a pus mai mult accent pe suferința provocată de divorț, în cea de-a doua melodie, lansată în urmă cu puțin timp, Shakira mai că și-a spălat rufele din familie în spațiul public, atacându-l pe Gerard Pique cu mai multe aspect din viața sa, inclusiv cu noua iubită, pe care o asociază cu o mașină de proastă calitate.
Noua piesă a Shakirei a devenit virală, reușind să strângă în doar câteva ore milioane de vizualizări. Aceasta și-a sfătuit fostul soț să gândească mai mult„Mergi mult la sală, dar fă-ţi să muncească puţin şi creierul”, subliniind că a schimbat o „mașină de calitare” cu una mult inferioară: „Ai schimbat un Ferrari pe un Twingo”.
Mai mult, Shakira îi dă asigurări lui Pique că nu se va întoarce la el, chiar dacă acesta o va implora, concluzionând că ea este superioară lui, iar Pique și-a găsit până la urmă o femeie de nivelul lui.
„Nu mă voi întoarce la tine, nici dacă plângi sau mă implori” şi „Te-am depăşit şi de asta eşti acum cu cineva ca tine” sunt doar câteva dintre versurile acestui single care este deja un real succes.
Cu toate aceste săgeți otrăvite îndreptate spre Pique, fostul fotbalist pare de neatins, ba mai mult, acesta ia în derâdere ironiile artistei, reușind în acest fel să-i transmită acesteia că nu îl deranjează cu nimic mesajele acide expuse public, mai mult, și le asumă și este fericit cu viața actuală.
Drept urmare, Gerard Pique a fost filmat în timp ce își face apariția la volanul unui automobil marca Renault Twingo, răspunzând astfel jignirii din piesa care-i este dedicată, respectiv că a schimbat un Ferrari cu un Twingo.
Vezi imaginile video cu Gerad Pique la volanul unui Renault Twingo:
El presi @3gerardpique acaba de llegar pic.twitter.com/o5ZFeiENaf
— Kings League InfoJobs (@KingsLeague) January 15, 2023
La două zile distanță de la lansarea melodiei, aceasta a ieșit prima în clasament, motiv care i-a adus o mare satisfacție cântăreței. Chiar dacă au fost persoane care au blamat-o pentru „spălarea rufelor” în mod public, mai multe persoane au admirat curajul artistei de a vorbi liber despre ceea ce simte, cu riscul de a-și face de râs fostul soț.
„Pentru mine a fost un catharsis, o eliberare. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge direct pe locul 1, la 45 de ani, cu o melodie în limba spaniolă.
Vreau să le îmbrățișez pe milioanele de femei care se ridică în fața celor care ne fac să ne simțim insignifiante. Femei care susțin ceea ce simt și gândesc și care ridică mâna atunci când nu sunt de acord cu ceva, în timp ce altele ridică din umeri.
Ele sunt inspirația mea. Iar această realizare nu este a mea, este a tuturor. Trebuie să ne ridicăm, nu așa cum ne spune societatea, ci în felul nostru, pentru a merge mai departe pentru copiii noștri, părinții noștri, cei care au nevoie de noi și care cred în noi.”, a scris Shakira, pe Instagram.