Război în PNL! Ședința care ar putea aduce un cutremur pe scena politică

de: Stan Nicu
05 05. 2020

Mai mulţi lideri PNL îi cer premierului Ludovic Orban să îi sancţioneze pe liderul deputaţilor PNL Florin Roman și pe europarlamentarul Rareş Bogdan pentru declarațiile critice la adresa Guvernului.

Război în PNL! Ședința care ar putea aduce un cutremur pe scena politică

Ludovic Orban încearcă să aplaneze conflictul izbucnit în PNL, în care mai mulți lideri îi cer să îi sancționeze pe europarlamentarul Rareș Bogdan și pe Florin Roman, scrie adevarul.ro. Aceștia din urmă au cristicat propriul Guvern. De asemenea. liberalii vor avea o şedinţă marți seară, începând cu ora 19.00, pentru a lua în discuție conflictul din partid.

Ludovic Orban e asediat cu mesaje din teritoriu. Mai mulţi lideri de filială au cerut ca Rareş Bogdan să fie sancţionat pentru faptul că a criticat propriul guvern, propriul partid, mai ales că suntem în an electoral şi ne luptăm pe viaţă şi pe moarte cu PSD. Mai e vizat şi liderul deputaţilor PNL Florin Roman, unul dintre apropiaţii lui Rareş Bogdan”, au declarat surse din conducerea PNL.

Război în PNL! Ședința care ar putea aduce un cutremur pe scena politică

Un oficial al PNL a confirmat scandalul din PNL

Un vicepreşedinte  PNL a confirmat disputa. „Noi mergem la TV şi apărăm Guvernul, iar Rareş Bogdan zici că e reprezentantul PSD. Ca să glumim puţin, poate fi acuzat de zădărnicirea guvernării PNL”, a declarat unul dintre liderii PNL.

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a avut un atac foarte dur la adresa ministrului de Externe. Acesta este nemulțumit pentru modul cum a gestionat situaţia muncitorilor sezonieri plecaţi în Germania, precum și în alte ţări. Criticile lui Rareş Bogdan l-au deranjat şi pe preşedintele Klaus Iohannis, mai susţin sursele citate.

Rareș Bogdan vrea ca bisericile să fie deschise

Bogdan Aurescu, înainte de a fi ministru de Externe, a fost consilierul preşedintelui pe politică externă. În plus, Rareş Bogdan a cerut Guvernului Orban să deschidă bisericile din 15 mai, deşi Guvernul nu vrea să facă asta, de teamă să nu fie răspândită epidemia de coronavirus.

România are envoie de Sfânta Biserică. Printre primele instituţii care ar trebui deschise, să fie bisericile. Eu sunt credincios şi, alături de alte milioane de români, am nevoie să merg la biserică, să ascult slujba, măcar din faţa ei.Mă refer la toate Bisericile, nu numai la a mea, la cea Ortodoxă„, a declarat europarlamentarul Rareş Bogdan, într-o intervenţie la B1 TV.