Răsturnare de situație în viața Anamariei Prodan. Anunț făcut despre împăcarea cu Reghecampf: „Suntem suflete pereche”

de: Ioana Bucur
05 08. 2023

Anamaria Prodan a făcut noi dezvăluiri neașteptate despre despărțirea de Reghe. Nimeni nu ar fi crezut că impresara ar putea vreodată să îl ierte pe bărbatul care a mințit-o și a trădat-o. Ce spune acum despre împăcarea cu Laurențiu Reghecampf.

Ce spune Anamaria Prodan despre împăcarea cu Reghecampf

Timp de 15 ani, au fost un exemplu pentru orice cuplu. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste, din exterior, părea că au o viață perfectă și nimic nu i-ar fi putut separa. Cu toate astea, au trecut printr-o despărțire dureroasă, din care nu au lipsit acuzațiile și declarațiile scandaloase.

Trădată, dezamăgită de bărbatul alături de care credea că își va trăi tot restul vieții, Anamaria Prodan părea că nu îl va ierta niciodată pe Laurențiu Reghecampf.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Playetch Știri – Ego.ro, impresara și-a deschis sufletul, vorbind fără ezitări despre divorț, dezvăluind că antrenorul a fost, probabil, marea ei dragoste.

“Da! (n.r. a fost marea ei dragoste) Eu pe Laurențiu l-am iubit enorm și în sufletul meu va avea pentru totdeauna partea lui, pe care nimeni nu o va mai atinge. Toate amintirile noastre frumoase rămân acolo. Faptul că mi-a dăruit acest copil minunat pentru mine înseamnă foarte mult și o să cântărească mai mult decât lucrurile urâte pe care le-a făcut. Așa vreau eu, am puterea să înclin balanța cum vreau eu!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Ego.ro.

Te-ar putea interesa și: Anamaria Prodan, sărut pasional cu un bărbat însurat și celebru. Îl știe toată România

“Eu cred în destin foarte mult”

A făcut și un anunț suprinzător despre împăcarea cu Reghecampf. Întrebată ce ar face dacă antrenorul s-ar întoarce, peste o vreme, dorindu-și să o aibă, din nou, drept soție, impresara a explicat că fiecare are destinul său.

“Acestea sunt niște lucruri pe care doar Dumnezeu le știe. Nici nu aș vrea să spun vreodată da sau nu pentru că eu cred în destin foarte mult. Cred că venim pe lume cu ceva foarte bine stabilit. Habar nu am ce se va întâmpla. Da, îl avem exemplu pe nașul meu, pe Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. Dar asta se întâmplă la un milliard de vieți, cred. Nu știu, da, noi vorbeam că suntem suflete pereche, de asta avem și soulmate forever. (n.r. un tatuaj) Probabil că am fost suflete pereche și într-o altă viață o să facem, cumva, dacă am fost într-adevăr, să fim perfecți!”.

Te-ar putea interesa și: Ce a făcut Anamaria Prodan pentru fosta soție a lui Reghecampf. Gestul de care știe puțină lume