Răsturnare de situație în politica românească. Cine se va bate cu Marcel Ciolacu la prezidențiale, conform ultimului sondaj

de: Rosu Ioana
10 01. 2024

Un sondaj de opinie național recent, desfășurat în perioada 03-08 ianuarie 2024, a relevat o schimbare notabilă în intențiile de vot ale românilor. Astfel, un partid de centru- a înregistrat o creștere semnificativă în preferințele electorale, ajungând acum la o cotă de popularitate ce poate umbrii partidele din topul clasamentului. Ce preferințe electorale au românii în acest moment?

Schimbări semnificative privind intențiile românilor la vot

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a înregistrat o creștere de 1 procent în preferințele electorale, ajungând acum la o cotă de popularitate de 4%. Această creștere poate sugera o schimbare în percepția publică față de UNPR, ca urmare a recentelor inițiative sau campanii de promovare.

Mai mult, noul sondaj de opinie național efectuat de Snap Market Research Plc a dezvăluit tendințe interesante în preferințele electorale ale românilor.

Astfel, aflăm că Partidul Social Democrat (PSD) își menține poziția dominantă în clasamentul partidelor politice, cu 32% din intențiile de vot, urmat îndeaproape de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a obținut 13%.

Interesant este că Partidul Național Liberal (PNL) se clasează pe locul al treilea cu 12%, urmat de Alianța Dreapta Unită cu 10%, și Blocul Suveranist Român cu 9%. O evoluție neașteptată o reprezintă ascensiunea partidului S.O.S. România, care a acumulat 8% din intențiile de vot, depășind astfel Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) cu 2 procente.

Aceste rezultate sugerează o dinamică interesantă în peisajul politic românesc, cu schimbări semnificative în preferințele alegătorilor și emergența unor noi jucători pe scena politică. Această creștere a partidului S.O.S. România reflectă, probabil, răspunsul electoratului la propunerile și campaniile recente ale partidului

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu, prima declarație despre candidatura la Președinția României: ”Trebuie să vină un preşedinte de stânga”

Cine sunt preferații românilor pentru prezidențiale?

Un sondaj recent realizat de Snap Market Research Plc pentru Asociația ADEVĂR ȘI DREPTATE dezvăluie o imagine neașteptată a scenariilor prezidențiale din România. Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), își menține poziția de lider în intențiile de vot pentru prezidențiale cu un procent de 29%.

Cu o creștere spectaculoasă, Diana Sosoacă, liderul partidului S.O.S. România, a atins un impresionant 14%, depășindu-l pe George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), care se situează la 13%.

Mai mult, sondajul indică posibilitatea unei confruntări interesante în turul al doilea al alegerilor prezidențiale între Marcel Ciolacu și Diana Sosoacă.

De asemenea, Mircea Geoană se clasează pe locul patru cu 12% din intențiile de vot, în timp ce Laura Codruța Kövesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și actual șef al Parchetului European, ocupă locul cinci cu 10%.

CITEȘTE ȘI: Diana Șoșoacă și George Simion, circ fără perdea în Parlament. Ce reproșuri și-au adus: ”Nu ți-e rușine? Ieși afară de aici” Video