Răsturnare de situație în comuna Ditrău! Ce se întâmplă acum cu cei doi brutari din Sri Lanka. Anunțul patronului

de: Ana Chivu
03 02. 2020

Situația șocantă din comuna Ditrău continuă? Patronul brutăriei a anunțat ce se va întâmpla cu cei doi angajați din Sri Lanka. Vor continua sau nu să lucreze pentru localnicii din Ditrău?

Situație Ditrău: Ce se întâmplă cu brutarii din Sri Lanka?

Situația controversată de la Ditrău se pare că își găsește ușor finalul. Patronul brutăriei din comuna în cauză a declarat de curând că cei doi angajați din Sri Lanka vor rămâne să facă pâine pentru localnici. Acesta a subliniat că toată zarva a fost o neînțelegere, nepunându-se vreodată problema retragerii celor doi brutari. Kolo Katalin a susținut că propunerea a fost inițial pusă în prim-plan pentru liniștea localnicilor. Problema a fost că locuitorii din Ditrău nu s-au mulțumit cu angajații străini ca fiind doar simpli lucrători, așa că au cerut ca cei doi singalezi să fie dați afară. Cu toate astea, patronii brutăriei au decis să îi păstreze pe brutari pe aceeași poziție.

„Ei au fost angajaţi ca brutari şi lucrează ca brutari. Noi, doar pentru liniştea localnicilor, am spus că o să îi punem în altă etapă de producţie, că brutăria e mare. Dacă cea mai mare problemă a lor (a localnicilor) e faptul că ei (singalezii) ating pâinea, o să-i putem pune ca ajutor de brutari. Am propus, pentru liniştirea localnicilor, ca (cele două persoane din Sri Lanka) să nu mai facă pâine, dar localnicii nu s-au liniştit. Vor petiţie, vor nu ştiu ce. De ce să îi trimiţi acasă (pe singalezi), dacă ei (localnicii) vor altceva. Ei (singalezii) sunt în continuare brutari, iar luni vor continua activitatea de acolo unde au fost şi până acuma. Ei continuă să lucreze ca brutari, până una alta. Nu îi trimitem acasă”
Kollo Katalin (Sursa: Digi24.ro)

Patronul brutăriei din Ditrău, despre angajații singalezi. Ce se va întâmpla cu brutanii din Sri Lanka?

„Până acum nu a venit niciun localnic să se angajeze”

Sursa citată a mai susținut că aceștia și-au luat angajamentul pentru a nu îi aduce pe cei din 5 angajați în cazul în care în viitoarele 6 luni de la angajare vin alți șase brutari calificați din rândul localnicilor comunei. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa că singalezii nu-și vor părăsi posturile.

„Noi le dăm şansa asta localnicilor şi normal că şi pentru noi e mai uşor, dacă găsim brutari dintre locuitori. Din Sri Lanka în 2 luni şi cei din Nepal, 3-4 luni. Dacă găsim localnici, renunţăm să îi mai aducem. Dar asta credem că nu o să se întâmple. Până acum nu a venit niciun localnic să se angajeze”, mai arată patronul.