Răspunsul șocant al lui Meghan Markle în fața Prințului Charles. Toată familia regală a rămas fără cuvinte când a aflat cum anume i-a răspuns Meghan Markle prințului Charles, când acesta i-a propus să o conducă la altar. Se întâmpla chiar înainte de nunta ei și prințului Harry, când evenimentul aflat în pregătire avea să fie umbrit de acuzații din partea tatălui și a fraților ei.
Dăm ușor timpul înapoi și ne referim la momentul în care Harry a anunțat că și-a găsit jumătatea, în persoana actriței americance, Meghan Markle. Momentul a fost consemnat în cea mai recentă biografie a reginei Elisabeta, semnată de Robert Hardman.
Conform unele fragmente publicate de Daily Mail, regina Elisabeta i-a acordat lui Meghan Markle mai mult credit decât s-ar fi putut crede, iar momentul în care prințul s-a afișat cu Meghan Markle la Jocurile Invictus a fost perfect, în situația în care Harry reușise să-i atragă de partea acestei cauze și pe Michelle și Barack Obama, dar și pe George W. Bush, fostul președinte american.
Cei doi logodnici au lăsat o impresie bună și la primul lor discurs, de la BBC, vorbind despre viitorul lor în contextul Commonwealth. Regina era nespus de încântată, iar cu puțin timp înainte de nunta lor, Meghan a primit acceptul din partea ei, ca să o însoțească în timp inspecta sălile de conferințe și de recepții pentru Summitul Commonwealth Youth 2018. De altfel, era pentru prima dată când unei viitoare mirese regale i se făcea o astfel de onoare.
În plus, atunci când mireasa a intrat în capela Sf, George, din castelul Windsor, toată lumea a putut vedea voalul miresei, brodat cu florile fiecărei națiuni din Commonwealth, o trimitere la rochia cu care a fost încoronată regina Elisabeta.
Nici gestul prințului Charles față de Meghan Markle, tot înainte de nuntă, nu poate fi de lepădat, într-o perioadă în care asupra ei plana scandalul legat de tatăl și de frații ei vitregi. Se știe că, la nunta ei, singurul membru de familie a fost mama ei, un instructor de yoga din Los Angeles, de origine afro-americană. Nici măcar alți membrii nu au fost invitați, cum ar fi, spre exemplu, unchiul lui Meghan, Michael Markle, veteran în armata americană.
Cum dinamica din familia lui Meghan a eclipsat cu mult alte critici în ce privește disfuncționalitatea familiei regale, Prințul Charles s-a oferit să intervină în acest moment delicat, spunându-i lui Megan, viitoarei sale nurori, că va fi onorat să o însoțească pe culoarul Capelei Sf. George până la altar.
Conform unui apropiat al familiei, răspunsul lui Megan ar fi fost unul total neașteptat: „Ne putem întâlni la jumătatea drumului?”, ar fi întrebat Meghan, fiind un semn clar că ea nu avea să fie deloc acea mireasă timidă, ci o femeie încrezătoare, independentă și decisă să-și facă o intrare memorabilă în familia regală britanică, de una singură.