Rareș Ilie așteaptă cu mare nerăbdare meciul cu PSG. „Vreau să-i cer tricoul lui Neymar”. Cine este „Săpunaru de la Nice”

de: Sorin Barbu
30 09. 2022

Rareș Ilie a fost surpriza anului pe piața transferurilor din România. La doar 19 ani a fost cumpărat de Nice cu cinci milioane de euro, iar acum așteptă cu mare nerăbdare duelul cu vedetele de la PSG din campionatul Franței. Fostul jucător al Rapidului a acordat un interviu exclusiv pentru playsport.ro și a dezvăluit că vrea să-i ceară tricoul lui Neymar, dar a povestit și câteva detalii legate de plecarea de la trupa din Giulești.

Rareș Ilie a dezvăluit culisele transferului de la Rapid la Nice, în prima ligă franceză

Rareș Ilie este prima lovitură serioasă pe care Rapidul a dat-o de când echipa s-a întors în prima ligă. Jucătorul a fost vândut cu cinci milioane de euro, deși Mihai Stoica și Giovanni Becali au spus că au informații că suma este mai mică. Internaționalul român a acordat un interviu pentru playsport.ro. în care a dezvăluit cum s-au desfășurat negocierile cu Nice.

„Sincer, nici acum nu știu prea multe detalii. Tata mi-a zis că se poartă negocieri, dar mi-a sugerat să-mi văd mai departe de treabă. M-a sunat însă înaintea meciului cu CFR să-mi spună că a doua zi plecăm la Nice pentru vizita medicală.

Mergeam la un antrenament și eram în mașină alături de Săpunaru și Drăghia, care știau deja de la tata despre transfer. Au ținut însă bine secretul, nu mi-au zis nimic înainte”, a declarat Rareș Ilie pentru playsport.ro.

Rareș Ilie așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu Neymar

Rareș Ilie a jucat la Nice, în șapte partide, patru în campionat și trei în Europa Conference League, iar acum se pregătește de un meci foarte important. Sâmbătă, 1.10.2022, echipa internaționalului român înfruntă în deplasare PSG. Fanii speră ca echipa să urce cât mai rapid în clasament pentru că acum se află pe poziția cu numărul 13, cu opt puncte în opt etape.

„În urmă cu un an mă uitam la televizor și mă întrebam cum e să joci împotriva lui Messi, Neymar, Mbappe. Acum poate deveni realitate dacă antrenorul va decide că merit să joc. Oricum, e o mândrie să fiu acolo. Voi fi conectat sută la sută și vreau să demonstrez că locul meu e pe gazon, nu doar să mă bucur să-i văd de aproape.

Playsport: Cu cine ai face un schimb de tricouri?

Rareș Ilie: Aș vrea să-i cer tricoul lui Neymar. Îl admir de multă vreme, e un jucător foarte spectaculos, genul de fotbalist care aduce lumea în tribune. Te face să iubești acest sport. În primul rând, va trebui să fie însă o partidă bună pentru echipă, pentru mine. Altfel, n-o să-mi stea mintea la tricoul lui Neymar”, a mai declarat Rareș Ilie.

Cine este „Săpunaru de la Nice”

Rareș Ilie a recunoscut că a avut multe de învățat de la Cristi Săpunaru, colegul său de la Rapid. Acum este cu ochii pe Dante, un fundaș brazilian de 38 de ani care joacă de șase ani la Nice și care a îmbrăcat tricoul lui Bayern Munchen. A adunat și 13 partide în naționala țării sale.

„Dante e la fel precum Săpunaru la Rapid. Am purtat și eu numeroase discuții cu el, obișnuiesc să cer sfaturi de la cei cu experiență pentru a învăța mai repede. E o mare plăcere să fiu în același vestiar cu un asemenea căpitan. Îmi doresc să ajung cândva la nivelul lui. Sau să-l depășesc!”, a mai afirmat fostul jucător al Rapidului.

Citește aici, în exclusivitate pentru playsport.ro, interviul integral cu Rareș Ilie.