Rareș Bogdan, umilit de Lia Olguța Vasilescu: ”Vezi că ți s-a șters rujul și s-ar putea ca unii să te ia drept mascul!”
Săgeți și replici dure. Război deschis între PNL și PSD. Europarlamentarul Rareș Bogdan a fost umilit de Lia Olguța Vasilescu. Deputatul PSD i-a atras atenția la…ruj.
Rareș Bogdan, umilit de Lia Olguța Vasilescu
La scurt timp după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament, PSD anunța că va contesta la Curtea Constituțională actele normative privind amânarea termenului privind intrarea în magistratură, dar și abrogarea ordonanței 51, care îngreuna transportul elevilor. Așadar, războiul se limita la proceduri, însă acum a ajuns să fie unul personal.
În primă instanță, fostul ministru PSD a acuzat că ”PNL trimite retarzii să îi rezolve treaba murdară”, referindu-se la faptul că Marian ”Ceaușescu” l-a atacat verbal în aeroporturile din Bruxelles și București pe Raed Arafat, după ce a fost plimbat de europarlamentarul Rareș Bogdan prin Parlamentul European. Membrul PNL i-a dat replică, iar Olguța Vasilescu a continuat.
”Nu ne mai ține ocupați cu replicile că avem treabă să arătăm cum sunteți fără fard!”
„Mvaaaai! L-am supărat pe domnu’ Rareș, mitocanul suprem al politicii romanești…Vezi ca ți s-a sters rujul și s-ar putea ca unii chiar să te ia drept mascul”, a spus deputatul PSD, care a publicat un video, drept dovadă că PNL ”a susținut abrogarea ordonanței de plafonare a pensiilor speciale și le-a facut să se dubleze”.
„Măcar confirmi faptul ca voi, PNL, l-ați trimis pe acel individ să-l hărțuiască pe Raed Arafat, prin aeroport! Vezi ca ți s-a sters rujul și s-ar putea ca unii chiar să te ia drept mascul…Dacă domnu’ Rareș a terminat cu lectiile și ora la cosmetică de cănit sprâncene, poate ne explică și de ce guvernul lui a susținut abrogarea ordonanței de plafonare a pensiilor speciale și le-a facut să se dubleze! Că el ragușise in campanie mințind că PNL vrea eliminarea tuturor pensiilor speciale… Nu ne mai ține ocupați cu replicile că avem treabă să arătăm cum sunteți fără fard!”, a scris Vasilescu, pe Facebook.