20 oct. 2021 | 08:30

Raluca Turcan, anunţ de ultimă oră despre obligativitatea certificatului verde la muncă

Știri generale
Raluca Turcan, anunţ de ultimă oră despre obligativitatea certificatului verde la muncă
Șeful statului va lua astazi masuri restrictive

Raluca Turcan a vorbit, din nou, despre certificatul covid și despre obligativitatea acestuia.

Obligativitatea certificatului verde la muncă, printre măsurile pe care le va lua șeful statului?

Ministrul interimar al Muncii și Protecției Sociale a declarat că certificatul verde trebuie să fie valorificat și ar trebui să acționeze ca „pașaport de acces la muncă” în instituțiile publice.

Raluca Turcan speră că la întârlnirea de la Palatul Cotroceni, care va avea loc astăzi, 20 octombrie, specialiștii să introducă și măsura obligativității certificatului covid.

„Întotdeauna am optat pentru măsuri propuse de specialiști. De aceea, mâine va avea loc o întâlnire la Palatul Cotroceni, convocată de domnul președinte, în care specialiștii vor pune măsurile pe care guvernul le va impune în perioada următoare.

Avem o uriașă nevoie de valorizare a certificatului verde. Cred că în instituțiile publice certificatul verde trebuie să fie pașaport de acces la muncă.

Telemunca poate să fie o opțiune mult mai folosită acolo unde ea este posibilă. Reducerea interacțiunilor și a deplasărilor cred că pot să fie măsuri binevenite în acest context.

Și în calitate de ministru al Muncii am încercat, printr-o OUG, ca în centrele de vârstnici, copii și persoanele cu dizabilități, angajații care refuză vaccinarea să suporte testarea din banii proprii, să nu mai fie suportată testarea din banii DSP.

Din nefericire, Avocatul Poporului s-a sesizat și s-a ajuns la concluzia că o OUG ar fi neconstituțională și zilele acestea în Parlament încercăm să reglăm inclusiv impunerea acestui certificat de vaccinare în insituțiile publice, mai ales în instituțiile în care oamenii sunt plătiți să aibă grijă de alte persoane.

Este hilar ca într-un centru de vârstnici cineva să primească salariu și pe salariul pe care-l primește să interacționeze cu beneficiari vaccinați dar să-i pună totuși în pericol, pentru că pot să răspândească virusul. Aici cred că e nevoie de fermitate, dar în același timp și de solidaritate.

Vaccinarea a ajuns subiect de dispută politică. Măsurile din spitale au ajuns subiect de bătălie politică”, a afirmat Raluca Turcan.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a stabilit o ședință pentru miercuri cu responsabili guvernamentali, în vederea instituirii de măsuri restrictive pentru a opri răspândirea infectărilor, care a trecut de 15 la mia de persoane în România.