Raluca Pastramă are iubit nou? Imaginea care îl va șoca pe Pepe, fostul ei soț
Vestea că Pepe și-a făcut o nouă iubită la câteva luni de la divorțul de Raluca Pastramă a luat prin surprindere pe toată lumea.
Raluca Pastramă are iubit nou?
Artistul are o relație cu o tânără make-up artist, care făcea și înainte parte din cercul lui de prieteni. Iată că între cei doi a ajuns să se înfiripe ceva, iar ei au fost surprinși în timp ce se sărutau, așa că niciunul nu mai poate nega faptul că sunt împreună.
La rândul ei, Raluca Pastramă nu a stat pe gânduri și a decis să îi plătească fostului soț cu aceeași monedă. Modestă în declarații cu privire la viața ei persoanlă, vedeta s-a ținut mai mereu departe de ochii presei.
Cu toate acestea, cel mai probabil rănită și furioasă de imaginile care au apărut în presă cu Pepe, Raluca a decis să împărtășească cu fanii ei o fotogafie intimă, în care apare sărutându-se pasional cu noul ei iubit.
Fotografia incendiară pe care Raluca a postat-o
Bărbatul care a cucerit-o pe Raluca va rămâne pentru moment un mister, iar asta pentru că în fotografia pe care vedeta a urcat-o, a avut grijă ca lui să nu i se vadă chipul, iar în loc a lipit un sticker o inimioară roz.
Se pare că decizia de a publica fotografia a fost una impulsivă, asta pentru că Raluca a șters poza la doar câteva minute după ce a publicat-o.
Au rămas totuși dovezile clare că frumoasa brunetă iubește din nou și este fericită. Ea nu a vrut să își asume public noua relație, iar fotografia a fost postată, cel mai probabil, vrând să se răzbune cu aceeași monedă pe fostul soț.
În plus, fosta soție a lui Pepe a adăugat și o descriere pozei: „Iubirea mea”, a scris ea alături de fotografia în care se săruta pasional cu iubitul ei, a cărei identitate a vrut să rămână un secret.
Pepe are o nouă iubită, la câteva luni de la divorț
Pepe pare că și-a refăcut viața dup divorțul de Raluca Pastramă. El a rămas la fel de activ și are o viață socială plină. Unul dintre evenimentele la care a prticipat, însă, l-a dat de gol.
El a fost la ziua iubitei sale și, așa cum era de așteptat, între ei au avut loc atingeri și gesturi tandre.
Mai mult, Pepe și Yasmine au fost văzuți sărutându-se, iar fotografiile au ajuns imediat în presă. Artistul a spus că nu vrea să vorbească despre noua cucerire, pentru că „suntem foarte la început”.
În plus, el a spus că nu ascunde nimic, dar preferă să țină lucrurile pentru el, având în vedere că nu știe cum va evolua relația.
„Nu vreau să dau momentan nicio declarație pentru că suntem foarte la început. Dacă vorbesc acum, m-aș grăbi.
Nu e niciun secret și nu ascund că aș fi cu Yasmine, mai ales că am pus acele filmulețe cu noi pe Stories Instagram. Dacă aș spune acum că am o relație, și peste două luni nu vom mai fi împreună… Înțelegeți de ce nu vreau să vorbesc”, a declarat Pepe, potrivit click.ro.
Yasmine are 26 de ani, este fotomodel și make-up artist. Cei dos se cunosc încă de acum 4 ani, când tânăra l-a machiat pe artist pentru videoclipul piese Sentimente intense.