Raed Arafat a vorbit despre cum se vor desfășura călătoriile cu transportul în comun după relaxarea restricțiilor. În ceea ce privește masca de protecție, aceasta va fi obligatorie, în caz contrar, nu vei fi primit să urci în mijlocul de transport necesar. Pentru a evita o supraaglomerare, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne anunță măsuri extrem de stricte cu privire la accesul în metrou.
Raed Arafat a vorbit duminică seara la Digi 24 despre o serie de măsuri și reguli pe care românii trebuie să le aibă în vedere și să le respecte după data de 15 mai. Acesta a explicat necesitatea purtării măștilor de protecție în spațiile închise, dar și în spațiile libere unde poți întâlni mai multe persoane. Potrivit recomandărilor oferite, masca chirurgicală cu metal este una dintre cele mai bune măsuri de protecție, aceasta având mai multe straturi, dar și un filtru.
Medicul Raed Arafat ne sfătuiește să folosim una timp de patru ore, iar în cazul în care se umezește sau strănutăm, trebuie schimbată. În cazul mijloacelor de transport în comun, acesta subliniază nevoia purtării măștii de protecție. Fiind întrebat dacă există posibilitatea să intrăm pe rând la metrou, acesta a răspuns afirmativ.
”Când folosim mijlocul de transport în comun, să folosim masca. Dacă nu ai mască, șoferul autobuzului să nu te lase să urci. Așa este normal. Dacă mergi cu mașina personală, nu trebuie să porți mască, dar dacă iei pe cineva de la muncă, atunci și tu, și el trebuie să purtați. Una dintre soluții pentru evitarea aglomerației la metrou este să crească numărul mijloacelor de transport. E posibil să intrăm la metrou pe rând”.
Fiind întrebat ce alte măsuri de limitare a traficului sunt în plan, șeful DPU a menționat lucratul în ture și lucratul de acasă, acolo unde este posibil. De asemenea, Raed Arafat a subliniat importanța unor măsuri de prevenție la locul de muncă, precum verificarea temperaturii, dându-se chiar pe el de exemplu.
„Cel puțin câteva luni va trebui să mergem așa, să ne obișnuim cu scanarea la intrare, nu numai la serviciu, să ajungem să ne obișnuim ca cineva să ne ia temperatura – e posibil să fie o măsură luată legal. Eu când întru în MAI mi se ia temperatura, de către jandarm, chiar dacă sunt secretar. Dacă e de la 37 în sus, nu mai intru”, a spus Arafat pentru Digi24.
Una dintre metodele eficiente ar putea fi termometrul cu infraroșu, variantă ideală pentru anumite locații de la noi din țară, inclusiv pentru angajatori.
„Nu știu dacă la metrou va fi fezabilă, dar s-ar putea în anumite locuri publice, la muzeu. Este o măsură la care se gândește toată lumea. Noi le-am introdus, dacă știu că am febră, simptome nu mai ies din casă – acest lucru trebuie să fiu modul de comportament – dacă simți că ai o problemă. Vezi pe un coleg care este răcit, trimite-l acasă sau la medic. Vine sezonul gripal, nu o să mai știm cine e răcit și cine nu este răcit. Ai febra, nu mai vii”, a declarat Raed Arafat.