05 feb. 2021 | 06:52

Raed Arafat, avertisment de ultimă oră. Măsuri de restricție radicale pentru cetățenii care se întorc din aceste zone. Ce trebuie să facă

Știri generale
Raed Arafat, avertisment de ultimă oră. Măsuri de restricție radicale pentru cetățenii care se întorc din aceste zone. Ce trebuie să facă
Raed Arafat, anunț important despre noile restricții Sursă foto: Antena3

Raed Arafat a vorbit în cursul serii de joi despre obligațiile avute de toți cetățenii atunci când se întorc în România din țări care se află în zona galbenă. Dacă până acum, regulile erau doar pentru zona roșie, măsurile de restricție se vor aplica în scurt timp și pentru țările aflate în zona de risc mediu (galbenă).

Testul Covid-19 negativ va fi obligatoriu

Veste proastă pentru românii care se află în vacanțe sau sunt plecați în alte scopuri și doresc să revină în țară. Din cauza situației epidemiologice din România, autoritățile au decis introducerea dovezii cu test negativ Covid-19 și rămânerea în carantină pentru zece zile.

Invitat în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, Raed Arafat a fost întrebat în ce situație se află persoanele care revin în țară în aceste zile, când de abia au fost anunțate restricțiile, pe semne că sunt oameni care ar putea fi afectați extrem de tare, în special din cauza carantinei intoroduse.

Șeful DSU a explicat că pentru aceste persoane care se întorc în aceste zile, testul și carantina nu vor fi valabile, dar acest lucru urmează să-l stabilească și să-l comunice în curând.

„De mâine seară [vineri] intră decizia pe carantină. Decizia pe test, urmează să facem o clarificare, deci care vin mâine, poimâine, este chiar acum în dezbatere la comitet, nu trebuie să facă testul acum, dacă vin mâine. E clar că aici trebuie să facem clarificări.

Testul nu trebuie făcut de cei care se întorc mâine, sau poimâine. Va fi o perioadă de aşteptare pentru test, dar nu pentru carantină, pentru că aici se merge pe procedura de până acum, fiecare ştia riscul. Dar pentru test, vom veni cu clarificări până terminaţi emisiunea”, a transmis Raed Arafat.

De ce este nevoie și de test și de carantină

Pentru a avea răspuns la toate întrebările pe care și le-ar putea pune cetățenii, Mihai Gâdea l-a întrebat pe Raed Arafat de ce nu este suficient doar testul negativ.

Șeful DSU a explicat pentru toți românii că testul negativ nu reprezintă o siguranță, dat fiind faptul că la două, trei zile, te poți pozitiva cu noul coronavirus.

„Un test este foarte bun pentru momentul în care s-a făcut, nu garantează că după două zile nu eşti pozitiv, sau după trei. Testul se face, ne garantează o perioadă scurtă, probabilitatea să devii pozitiv este mai mică, dar perioada de incubaţie a bolii este de 14 zile. În perioada asta, tu dacă te întorci [din zone cu risc], e bine să păstrăm această situaţie cât merge şi campania de vaccinare, în mod paralel.

Şi atunci testul ne garantează când vii că nu eşti pozitiv. Apoi, intri în carantină cel puţin 8 zile până faci al doilea test. Dacă al doilea test este negativ, la 10 zile ieşi. Rămâne sistemul cu 8 zile şi 10 zile ieşirea. Testul de intrare în ţară că eşti negativ este foarte important. Prin asta evităm să importăm mai mult din tulpina care circulă în câteva ţări, cu impact mult mai serios”, a explicat Raed Arafat, potrivit antena3.ro.

 

Parteneri