În cursul zilei de ieri, Raed Arafat a efectuat o vizită de lucru în Prahova, la viitoarea unitate de primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești, acolo unde a purtat discuții cu prefectul, dar și cu alți oficiali, vizând îmbunătățirea unor aspecte de natură medicală în contextul valului cinci al pandemiei.
Întrebat de introducerea unor noi restricții anti-Covid-19, șeful DSU a dat asigurări cu privire la faptul că nu există în plan asemenea măsuri, subliniind necesitatea respectării celor deja existente. Astfel, Raed Arafat le-a reamintit cetățenilor importanța purtării corecte a măștii de protecție, a vaccinării anti-Covid-19, cât și a păstrării distanței între oameni, mai ales când vine vorba de spații aglomerate. Specialistul a atras atenția asupra gradului mare de transmitere a noii variante Omicron.
„Măsuri de restricţii, la acest moment, suplimentare, nu se discută de aşa ceva. Dar noi ne dorim chiar la acest moment ca lumea să respecte măsurile actuale, începând cu masca, care este de bază şi este minimul necesar pentru protecţie mai ales în spaţiile închise, dar şi în spaţiile deschie, având în vedere că varianta Omicron este extrem de contagioasă, continuând cu vaccinarea şi cu distanţarea şi cu toate celelalte aspecte”, a explicat Raed Arafat.
Întrebat ce părere are referitor la previziunile unor specialiști care anunță că, o dată cu apariția tulpinii Omicron, Covid-19 va deveni un virus enedemic cu care ne vom obișnui să trăim, secretarul de stat în MAI a explicat că, pentru moment, acest lucru nu se știe, urmând a primi mai multe informații din partea OMS, în funcție de evoluția valului cinci.
„Nu consider la acest moment. Așteptăm să vedem cum se comportă valul 5 si ce zice și OMS. Cu siguranță, pe baza observațiilor din toată lumea si ce se va întâmpla la noi în valul 5 mai departe, vedem care va fi decizia si daca vom considera că am trecut sau nu la o altă fază, care sunt riscurile care urmează, dacă rămân anumite aspecte de luat în considerare. O să vedem”, a mai transmis Raed Arafat.
Cu privire la persoanele care se confruntă cu simptome de răceală, șeful DSU îi roagă insistent să se testeze anti-Covid-19 și să rămână izolați, dacă situația o impune, pentru a preveni transmiterea comunitară a viusului.
„Persoanele care sunt simptomatice și care au orice simptom de răceală să se abțină să meargă la lucru. Să se testeze înainte să meargă la lucru, pentru că riscă să-i infecteze pe alții la lucru”, a atras atenția Raed Arafat.
În cadrul aceleiași intervenții, specialistul a vorbit despre situația internărilor la ATI, în prezent fiind spitalizați 500 de pacienți. Deși numărul paturilor la ATI nu este ocupat complet, șeful DSU a explicat că, există discuții cu privire la creșterea capacității în aceste secții, pentru a preveni o posibilă nouă criză sanitară.