Radu Banciu a cerut interzicerea serialului ‘Las Fierbinți’. Un fost membru CNA, care i-a dat amenzi fără număr, îi dă replica: ”Mai degrabă emisiunea lui” EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
09 08. 2023

Vedeta tv Radu Banciu a luat, la un moment dat, în vizor, inclusiv serialul ”Las Fierbinți”, de la PRO TV, pe care și-l dorește scos de pe micul ecran: „Îmi exprim stupefacția generală că un asemenea serial ar trebui interzis, tocmai pentru a nu da în idioțenie”.

Contactat de Playtech Știri, Radu Herjeu, care adesea l-a amendat pe Radu Banciu, pe perioada mandatului său la CNA, îi dă o replică usturătoare.

De ce vrea Radu Banciu interzicerea serialului ”Las Fierbinți”, de la PRO TV: ”Pentru a nu da în idioțenie”

Radu Banciu și-a manifestat la un moment dat dorința ca serialul ”Las Fierbinți”, de la PRO TV, care înregistrează audiențe uriașe, încă de la debut, să dispară din grila de programe. Iată ce declara jurnalistul, pe micul ecran:

”Îmi exprim stupefacția generală că un asemenea serial ar trebui interzis tocmai pentru a nu da în idioțenie, pentru a-i mai da o șansă cetățeanului de astăzi, care și așa are la dispoziție toate mijloacele de divertisment posibile să își curețe intelectul. Internetul, care este cel mai mare prieten, dar în același timp și cel mai mare dușman al nostru, duce la această pierdere a rațiunii, la această idioțenie timpurie”.

Radu Banciu: ”CNA, dacă ar avea membri responsabili, ar interzice asemenea golănii pe televizor”

Mai mult, Radu Banciu, fostă vedetă B1 TV și care în prezent lucrează la Prima News, cerea și intervenția CNA, pentru suspendarea producției PRO TV:

”CNA, dacă ar avea membri responsabili, ar interzice asemenea golănii pe televizor. Uitați-vă la filme serioase, sunt destule. La filme jucate de actori serioși, unde există substanță, umor, umor negru, unde există ceva, nu la Las Fierbinți. Îți vine să-ți dai cu televizorul în cap. Este cea mai mare rușine”.

Radu Herjeu: ”CNA nu poate suspenda nicio emisiune, oricâte derapaje ar fi în ea. Poate doar să amendeze postul”

Contactat de Playtech Știri, Radu Herjeu, fost membru CNA, a menționat, referitor la serialul ”Las Fierbinți”:

”Eu nu-mi aduc aminte să fi amendat, acest serial de la PRO TV, sigur eu n-am propus sancțiuni. Cred că au existat sesizări, din partea telespectatorilor, dar nu privind depășiri ale legislației audio-vizualului.

Nu s-a pus problema suspendării lui, pentru că CNA nu poate suspenda nicio emisiune, oricâte derapaje ar fi în ea. Poate doar să amendeze postul care o difuzează.

Și, apropo de Banciu, dacă ceva ar fi trebuit și ar fi putut fi interzis, mai degrabă ar fi fost emisiunea lui de la B1, care mustea de rasism, xenofobie, misoginism și trivialități”, ne-a declarat Radu Herjeu, pentru Playtech Știri.

Emisiunea lui Radu Banciu, de la B1 TV, a fost una dintre cele mai amendate producții. Radu Herjeu, fost membru CNA: ”Avea pusee xenofobe”

De altfel, într-un interviu pentru Impact.ro, Radu Herjeu, fost membru CNA, ne vorbise și despre emisiunea ”Lumea lui Banciu”, pe care Radu Banciu o găzduia la B1 TV:

”Emisiunea lui Radu Banciu, de la B1 TV, cred că a avut cele mai multe reclamații, somații și amenzi. Și asta fiindcă el avea pusee xenofobe, de șovinism, extremiste, rasiste, cu de toate culorile, și nu reușea să și le înfrâneze pe micul ecran, unde există o legislație a audio-vizualului. La televizor nu îți este permis așa ceva. Până la urmă, a înțeles B1, nu el, după ce a plătit amenzile…”.