RADET a făcut anunțul: când va da drumul la căldură în apartamente. De duminică încep probele pentru furnizarea agentului termic

de: Madalina Moraru
25 10. 2019

RADET a anunțat când va începe furnizarea de căldură în apartamentele locuitorilor din Capitală. De asemenea, de duminică, pe 27 octombrie 2019, vor fi făcute și anumite probe pentru furnizarea agentului termic. Anunțul care îi va bucura în mod clar pe cei care sunt racordați la sistemul de încălzire a venit cu puțin timp în urmă, vineri.

RADET a făcut anunțul: când va da drumul la căldură în apartamente

RADET a anunțat că duminică va începe să facă primele probe, în vederea furnizării de căldură

„Furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care vor fi înregistrate, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici.

Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, a informat RADET, prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit gandul.info.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice a anunțat că începând cu noaptea de 27 spre 28 octombrie, de la ora 23:00, va începe să facă probele necesare, la cald, pentru consumatorii de energie termică, din Capitală. Mai mult, RADET a început furnizarea de căldură la cerere, la începutul lunii octombrie, pentru spitale, grădinițe, școli, cămine de bătrâni, dar și a altor instituții publice, care au solicitat acest lucru.

Acţiunea de încălzire din apartamente se va face în mod progresiv, mai ales ținând cont de dimensiunile sistemului de termoficare, dar şi de numărul mare al consumatorilor. În plus, asociațiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire, pot să solicite în scris acest lucru, la registratura RADET, localizată pe strada Cavafii Vechi nr. 15 sau la secţiile de termoficare de sector, fie prin e-mail, la adresa relatii@radet.ro.