Putin e la pământ. Regimul condus de liderul rus, pe cale de dispariţie? Cine a făcut declaraţiile aşteptate de toată lumea
Reușitele tot mai dese ale armatei lui Volodimir Zelensky, susținută tare de Occident, i-ar destabiliza poziția șefului de la Kremlin. Vladimir Putin e la pământ, iar regimul condus de liderul rus ar fi pe cale de dispariţie. Cine a făcut declaraţiile aşteptate de toată lumea?
Rușii democrați prevăd decăderea lui Vladimir Putin în scurt timp. Care ar fi condiția principală
Regimul lui Vladimir Putin ar avea zilele numărate, iar motivul ar fi reușitele militare ale Ucrainei pe câmpul de luptă, susținută puternic de toate marile puteri din Occident.
Astfel, 2023 ar fi unul decisiv pentru șeful de la Kremlin, după cum anunță Garri Kasparov și Mihail Hodorkovski, potrivit Foreign Affairs.
De ce depinde victoria Ucrainei
Totul ar depinde de partenerii Ucrainei, care însă se tem să trimită lui Volodimir Zelensky armele necesare pentru a tranșa războiul. Astfel, Joe Biden se teme de ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina ar primi armele necesare să atace Rusia pe teritoriul ei.
Președintele Americii a refuzat să trimită tancuri, rachete cu rază lungă de acțiune și drone care i-ar permite armatei Ucrainei să extindă lupta pe teritoriul Rusiei, spun cei doi analiști ruși.
De ce se teme Joe Biden
Teama mare este de ce va urma după căderea lui Vladimir Putin. Învingerea Rusiei ar putea da un imbold altor națiuni să înceapă războaie pentru a-și lua soarta în propriile mâini, mai susțin cei doi analiști ruși.
Rușii democrați, cum sunt și Garri Kasparov și Mihail Hodorkovski, fac tot ce pot pentru a ajuta Ucraina să-și elibereze complet teritoriile ocupate.
Se mai intenționează judecarea criminalilor de război și transformarea Rusiei într-o republică federală parlamentară.
Căderea lui Vladimir Putin ar trebui primită cu brațele deschise
Democrații ruși cred că sfârșitul iminent al regimului lui Vladimir Putin nu ar trebui privit cu frică, ci ar trebui să fie așteptat cu brațele deschise.
În schimb, cu toții sunt convinși că tentativa lui Vladimir Putin de a restaura imperiul pierdut al Rusiei e sortită eșecului. De asemenea, administrația Joe Biden nu știe ce ar urma la finalul unui război terminat cu înlăturarea lui Vladimir Putin, în vreme ce alți analiști americani cred că Ucraina ar trebui să cedeze teritoriile ocupate de Rusia în schimbul păcii.
Volodimir Zelensky nu cedează nimic
Pe de altă parte, Volodimir Zelensky nu este de acord cu asta sub nicio formă, pentru că orice concesie făcută lui Vladimir Putin ar duce în viitor la un alt război.
Potrivit celor doi analiști ruși, America s-ar teme de o eventuală victorie a Ucrainei în Rusia. Va crea haos, haos care poate fi dăunător într-o țară înarmată nuclear, fapt care ar întări poziția Chinei.
Astfel, Rusia fără Vladimir Putin ar putea deveni vasalul Chinei sau s-ar putea integra cu Europa.
Ce vor democrații ruși cu țara lor
„Viziunea noastră este ca Rusia să devină o republică parlamentară și un stat federal, cu puteri centralizate doar limitate (numai cele necesare pentru politica externă și de apărare și pentru asigurarea drepturilor civice) și cu administrații regionale mult mai puternice.
Pentru a ajunge acolo va fi nevoie de timp. În decurs de doi ani de la dizolvarea regimului Putin rușii ar urma să-și aleagă o adunare constituantă care va adopta o nouă constituție și va concepe un nou sistem de organisme regionale”, mai anunță Garri Kasparov și Mihail Hodorkovski.