Pugilistul care în anul 2012 l-a trimis la podea pe Lucian Bute și a câștigat titlul mondial s-a făcut de râs în timpul unui interviu. Britanicul Carl Froch a lansat mai multe teorii și a spus că Pământul este plat și că NASA este o agenție falsă care folosește imagini trucate pe calculator.
Carl Froch este pugilistul care în anul 2012 l-a făcut praf pe Lucian Bute, într-un meci desfășurat în Marea Britanie. L-a trimis la podea pe român și a câștigat titlul IBF. A fost meciul în urma căruia boxerul din Galați nu a mai reușit să-și revină, iar cariera lui a început să coboare vertiginos.
Britanicul a câștigat și de două ori centura WBC, dar dincolo de valoarea incontestabilă, fanii îl știu drept „un guraliv”, care se laudă des și care mai dă și cu „bâta în baltă”. Așa s-a întâmplat și la ultimul interviu, când fostul sportiv s-a lansat în diferite teorii ale conspirației. El a spus că este convins că Pământul este plat și că americanii nu au ajuns pe Lună.
„Pământul este plat! 100%! Nu există nicio dovadă care să ateste că Pământul ar fi curbat, iar această agenție spațială falsă, NASA, folosește imagini generate pe computer și fiecare este diferită. Le privesc și mă gândesc: Stai un pic, sunt ca niște desene.
Când cineva precum Richard Branson va începe să facă accesibilă călătoria în spațiu și vom putea vedea Pământul de acolo, dacă voi vedea curbatura Pământului, atunci voi crede că e o sferă”, a spus Carl Froch, în cadrul unui podcast.
Declarațiile lui au stânit rumoare. Cei care au ascultat emisiunea s-au revoltat pe rețelele sociale și l-au ironizat. „Ce ar avea de câștigat cineva dacă ne-ar minți cu asta?”, „A primit prea mulți pumni în cap”, „Mereu m-am întrebat ce altceva mai cred oamenii ăștia”, „Cea mai bună reclamă pentru interzicerea boxului” sau „A vorbit cu Shaquille O’Neal înainte?” au fost doar câteva dintre reacții.
Carl Froch este pugilistul care a reușit, în anul 2013, unificare centurilor IBF și WBA, la categoria supermijlocie. În meciul decisiv l-a învins în 12 runde pe danezul Mikkel Kessler. Fanii l-au poreclit Cobra, pentru loviturile sale devastatoare, lipsite de elegantă, dar foarte puternice.