01 mart. 2022 | 07:44

Psihiatru român, previziuni sumbre în urma analizei profilului psihologic al lui Vladmir Putin. Care ar putea fi următoarea mișcare a tiranului de la Kremlin

Politică
Psihiatru român, previziuni sumbre în urma analizei profilului psihologic al lui Vladmir Putin. Care ar putea fi următoarea mișcare a tiranului de la Kremlin
Vladimir Putin și Gabriel Diaconu

Psihiatrul român, Gabriel Diaconu, a analizat profilul psihologic al lui Vladimir Putin, după șase zile de război în care măcelul se manifestă la scară înaltă. După un lung șir de tragedii cauzate de ambițiile nefondate ale liderului de la Kremlin, oficialii din întreaga lume pun la îndoială sănătatea psihică a acestuia. Vladimir Putin pare de neoprit în această luptă sângeroasă în care mii de oameni au murit, ia alte zeci de mii de persoane și-au văzut și continuă să-și vadă moartea cu ochii. În urma analizei făcute de Gabriel Diaconu, previziunile privind modul în care Vladmir Putin ar putea continua să acționeze sunt înfricoșătoare.

Vladimir Putin și-a pierdut simțul realității?

Cunoscut drept un lider dur și nemilos, Vladimir Putin a fost privit mereu cu rezervele de rigoare de către ceilalți lideri ai lumii. Cu toate acestea, el era considerat încă o persoană cu un simț al realității manifestat deseori.

În contextul invaziei rusești, cu orice preț, asupra Ucrainei, specialiștii din întreaga lume au ajuns la două ipoteze în ceea ce privește comportamentul tiranic al liderului de la Kremlin: fie a fost puternic afectat emoțional de pandemia de Covid-19, dezvoltând anumite probleme psihologice, fie acesta joacă rolul „nebunului”, din dorința de a cuceri cu orice preț Ucraina.

Întrebat ce părere are despre acest comportament imprevizibil al lui Vladimir Putin, medicul Gabriel Diaconu nu se arată surprins de modul în care a acționat președintele rus, ci mai degrabă de reacția întregii lumi ca răspuns la acțiunile liderului de la Kremlin.

„Din punctul meu de vedere imprevizibil nu a fost comportamentul lui Vladimir Putin. Imprevizibil devine răspunsul lumii libere la care cred că analiștii ruşi şi strategii şi inginerii lor nu se așteptau.

Răspunsul până în acest moment nu numai că descurajează Rusia, dar s-ar putea să creeze un disconfort psihologic care chiar la un moment dat să pună problema pe masă aşa cum şi voi ilustrați şi anume: ne trebuie ceva nou, ne trebuie o strategie, inclusiv schimbarea sau ridicarea tonului conversației”, a explicat psihiatrul, la Antena3.

„Cineva care nu este stabil psihic nu ar trebui să aibă atâta putere sau control”

Medicul psihiatru, Gabriel Diaconu, a continuat cu argumente care să indice faptul că Vladimir Putin are șanse mare să sufere de o instabilitate psihică, ceea ce reprezintă un real pericol pentru omenire. Specialistul consideră că puterea și controlul pe care le deține Putin ar putea avea efecte devastatoare asupra lumii, dacă liderii celorlalte state nu acționează rapid în rezolvarea acestei probleme.

„În momentul de faţă îmi doresc cel puţin Vladimir Putin să ştie ce este în mintea lui Vladimir Putin. Cineva care nu este stabil psihic nu ar trebui să aibă atâta putere sau control.

La fel de bine cum generalii ruşi ştiu şi simt că au o responsabilitate faţă de umanitate, nu doar faţă de nu faţă de succesul armatei lor.

În momentul de faţă totul este pus pe masă şi observăm de la o zi la alta că si din UE şi SUA vin niște răspunsuri care par simetrice la dezechilibrul care este psihic, emoțional, comportamental creat de Rusia prin invazia unei ţări care cel puţin la nivel militar este total asimetrică faţă de Rusia.

Psihologia tiranilor în general evoluează. Putin are 23 de ani ( n.r de când e preşedintele Rusiei). În traiectoria oricărui tiran pleci de la tiranul bând şi sfârșești la tiranul punct. Şi în momentul de faţă nu a mai rămas nimic blând în comportamentul Kremlinului.

În momentul de faţă nu a mai rămas decât punctul pe care ei vor să îl pună unei perioade care a fost o perioadă de acumulare din partea Rusiei.

Acumulare de bani de forță, influență dar şi acumulare de treptată şi crescândă frustrare vizavi de intențiile şi pretențiile lor de a fi o putere globală„, a explicat Gabriel Diaconu, potrivit sursei citate.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro