VIDEO: Cum scoate PSD România din noroaie. Preotul care face contracte cu statul pe milioane de euro pentru că „Partidul face minuni”
Preotul de care n-ai auzit, dar care face contracte cu statul este un veritabil om de afaceri. Primește milioane de euro de la stat ca să-i investească în proiecte de dezvoltare locală. Rezultatul: lucrări fictive sau de mântuială. Așa scoate PSD România din noroaie.
Dacă a scos sau nu PSD țara din noroaie, e discutabil. Cert este că noroaiele au rămas. Ba chiar se înmulțesc și sunt lăsate astfel pentru că aduc profit unor primari și preoți comunali care se conformează imediat ordinelor „de la centru”.
Un reportaj realizat de Recorder îți arată cum a fost scoasă România din noroaie și a fost adâncită în…altceva.
Toate spălările de bani sunt mascate de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), acel program „complex” lăudat recent de premierul Viorica Dăncilă, ai cărui artizani sunt Liviu Dragnea și Sevil Shhaideh.
Preotul care învârte banii statului precum Lupul de pe Wall Street
Acest PNDL a primit de la bugetul statului 10 miliarde de euro. Pe hârtie și prin vorbe, PNDL este un program amplu, care chiar ar putea schimba fața zonelor rurale din țară. În realitate, este o oportunitate bună pentru „șmecherii” din sate și din comune ca să cumpere lucruri banale și ieftine cu mii de euro bucata, iar restul banilor care rămân…
E o spălare de bani clasică, întreținută de politica de partid. Oamenii sunt deja obișnuiți cu această practică. În fond, nu așa se făcea și pe vremea lui ‘nea Nicu? Tu ești primar de bună-credință sau preot smerit și aștepți să vină minunea. Și ea vine pe cale telefonică, „de sus”, pentru că „Dumnezeu face minuni”.
Asta spune preotul Mădălin Iscru, care slujește în Sâmbăta Nouă, județul Tulcea. Este un sat aproape uitat de Dumnezeu, unde sute de oameni trăiesc la limita sărăciei. Mizerie, cât cuprinde. Și nu e vorba de mizeria cu care s-au obișnuit acești oameni, ci de mizeria întreținută cu bună știință de autorități. Un caz pe care-l întâlnești la majoritatea satelor din România.
În toată acea sărăcie lucie din Sâmbăta Nouă, răsare un adevărat conac, demn de marii boieri fanarioți de acum 300 de ani – „casa” preotului Mădălin Iscru. La poarta bisericii unde slujește de la microfon, ca un star rock, îl așteaptă un Volvo XC90 (costă cam 60.000 de euro), iar pe preoteasa lui, un Mercedes GLE 350 (cca. 45.000 de euro).
Evident, banii nu vin de la Dumnezeu, ci din „învârtelile” pe care le face ca un adevărat om de afaceri de tipul celui din filmul Lupul de pe Wall Street, pentru că are conexiuni la nivel înalt, dar un nivel situat tot aici, pe pământ. Cheia lui de acces: PNDL.
Chiar dacă pare un mic preoțel dintr-un sătuc aflat în paragină, el coordonează, prin banii obținuți în împrejurări dubioase de la stat, mai multe lucrări de dezvoltare locală din diverse sate, din mai multe județe din țară.
Preotul și PNDL, „Dumnezeul” banilor
În urmă cu șase ani, Liviu Dragnea a venit cu o invenție pentru care și-ar dori să primească și un premiu Nobel – PNDL. Imediat, Ministerul Dezvoltării a împărțit peste 10 miliarde de euro către primăriile din toată țara prin intermediul programului. Din acești bani, sunt plătite mai departe firme de construcție care ar trebui să modernizeze infrastructura de la sate.
Vara trecută, preotul Mădălin Iscru a ajuns consilier la Ministerul Dezvoltării…minune „dumnezeiască” și asta. După doar câteva săptămâni, el a preluat societatea Hercinic SRL, un fost butic de cartier, cu zero cifră de afaceri, zero angajați și zero experiență în construcții.
Dar, asta nu-l oprește pe părinte să aloce bani din fonduri către firma sa fantomă. El trebuie să renoveze școli, dispensare și cămine culturale. În doar patru luni, a primit peste 130 de contracte. Da, într-adevăr, o firmă cu zero cifră de afaceri a depășit într-un timp atât de scurt corporații cu mii de angajați.
Jurnaliștii Recorder au mers pe urmele acestor afaceri în mai multe județe din țară, în satele unde primăriile respective erau mai mult sau mai puțin obligate să semneze contracte cu firma lui Iscru. Dacă nu, primăriile nu primeau fonduri. Sub presiunea șantajului și, în anumite cazuri, și în baza unor promisiuni profitabile pentru primari, ei au acceptat.
Dar, firma de construcții a preotului n-a făcut altceva decât să cumpere niște rebuturi aparent cu mii și sute de mii de euro. Instalații sanitare și mobilier pentru copii în școli care nu sunt nici măcar noi, iar lucrările de „zugrăveală” făcute de niște muncitori necalificați. Treabă de mântuială pe bani mulți.
Când cei de la Recorder au reușit, într-un final, să dea de urma preotului Mădălin Iscru, acesta i-a expediat rapid pe jurnaliști. I-a invitat în stil mafiot la masă, pentru că așa discută unii preoți afacerile, dar, cum jurnaliștii au refuzat, au ratat și ocazia unei explicații concrete. Singura explicație a preotului este, ca în cazul tuturor preoților corupți, că „Dumnezeu face minuni”. Sau, mai bine zis, „sfântul” partid face.