PSD îl va retrage pe Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei? Varianta surpriză care există în prezent
Anul 2024, an electoral greu, va începe cu alegerile locale și europarlamentare comasate, iar PSD și PNL își anunțau candidatul comun, în persoana managerulu de la Spitalul Universitar, numai că sursele spun că există toate șansele ca PSD să-l retragă pe Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei, precizând și care ar fi varianta surpriză care există în prezent.
Cătălin Cîrstoiu, slabe procente în ultimele sondaje
În urmă cu ceva vreme, alianța PSD-PNL își anunța candidatul pentru Primăria Capitalei, acesta fiind actualul manager al Spitalului Universitar, Cătălin Cîrstoiu. Deși Gabriela Firea aștepta nominalizarea și susținerea din partea PSD și, implicit, a coaliției, aceasta era pusă pe linia moartă, ba mai mult era introdusă în echipa de campanie a actualului candidat.
Așa cum era și firesc, au început să apară și sondajele electorale, majoritatea comandate de partidele aflate în cursa electorală, dar și de surse independente și de presa românească. Din nefericire pentru PSD-PNL, Cătălin Cîrstoi nu stă bine în aceste sondaje,a vând cel mai mic scor în rândul electoratului celor două formațiuni politice aflate în alianță.
PSD îl va retrage pe Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei?
Conform unor surse din interiorul alianței, citate de G4Media, se discută intens astăzi dacă alianța va merge mai departe cu candidatul numit recent, sau dacă PSD îl va retrage pe Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei.
Potrivit surselor citate, există o nouă variantă, asta și ca urmare a rezultatelor din sondajele electorale, și anume de a-și declara susținerea la alegerile locale pentru candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, acesta anunând recent că nu renunţă la şefia Primăriei Capitalei, în ciuda zvonurilor, și care și-a lansat oficial campania la Sala Palatului din Capitală, cu un număr impresionant de oameni.
„Nu iau în calcul nimic, sunt candidatul de pe locul trei”
Referitor, însă, la zvonul retragerii din campania elec torală pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu declara în această dimineață că:
„Ce aș putea să spun suplimentar, asta a fost realitatea zilei. Din punctul meu de vedere m-am înscris în luptă pentru o idee și mergem înainte”.
Întrebat de reporterii publicației citate dacă exclude retragerea, Cîrstoiu declara că „Evident că da. Nu iau în calcul nimic, sunt candidatul de pe locul trei, candidatul care se retrage, vă spun doar un singur lucru: nu înțeleg de ce dacă sunt pe locul trei sunt atât de atacat.”
Pe de altă parte, Sorin Grindeanu, care a participat la ședința de astăzi a coaliției, nu a confirmat că ar fi avut loc o discuție pe tema retragerii lui Cătălin Cîrstoiu și nici ideea susținerii lui Cristian Popescu Piedone.