Protestul medicilor din Piața Victoriei. Ce își doresc, de fapt, în plină pandemie
Protestul medicilor din Piața Victoriei are loc chiar astăzi, iar cadrele medicale strigă ce își doresc, de fapt, în plină pandemie de coronavirus. Membrii Federației Sanitas protestează marți în Capitală, unde solicită plata salariilor restante, precum și deblocarea posturilor.
Medicii demonstrează în stradă, în Piața Victoriei. Aceștia cer plata salariilor restante și deblocarea posturilor din sistemul medical
Un protest al medicilor are loc astăzi în Piața Victoriei, unde membrii Sanitas au ieșit să ceară plata salariilor restante și deblocarea posturilor. Prin deblocarea posturilor s-ar rezolva problema epuizării cadrelor medicale, care luptă zi de zi cu epidemia de coronavirus.
Astfel, președintele Sanitas reclamă lipsa de comunicare dintre guvernanți și reprezentanții cadrelor medicale din România. Deblocare aposturilor este foarte importantă, în contextul epidemiei de coronavirus, nu numai pentru medici, ci și pentru pacienți.
Medicii din spitale, obosiți după 7 luni de luptă cu COVID-ul
”Apoi este vorba de deblocarea posturilor, foarte importantă astăzi. În afară de strategiile astea de criză idioate pe care le-au luat unii, e vorba de colegii din spital care nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi. (…) Astăzi câțiva lideri Sanitas sunt deja cu COVID, sunt pozitivi.
Facem promisiuni în fiecare zi dar această criză a epuizării continuă. Este o lipsa totală de discuții și de comunicare (…) Era simplu să convoci într-o teleconferință, să vorbești cu cei abilități care ar fi putut să rezolve lucrurile astea” a spus Leonard Bărăscu, Președintele Asociației Sanitas, potrivit Antena 3.
Medicii muncesc în condiții de groază de la declanșarea epidemiei de coronavirus
Reprezentantul medicilor din România a mai spus că luptătorii din pima linie lucrează în condiții extrem de grele de la declanșarea pandemiei de coronavirus.
„Am demonstrat ce înseamnă să stai într-un combinezon și ce înseamnă să fii ud fleașcă până la piele de multe ori. Este și partea psihologică a lucrurilor, să vezi numai oameni bolnavi, să vezi cum se întinde COVID și nu poți să faci nimic„, a mai declarat Leonard Bărăscu.
Medicii nu cred că problemele li se vor rezolva
În plus, acesta este neâncrezător în privința rezolvării problemelor pe care cadrele medicale le reclamă de atâta amar de vreme, probleme pe care autoritățile se fac că nu le văd.
„Nu cred că ne vor asculta. (…) Îl văd tot timpul pe post pe Ministrul Sănătății, Domnul Tătaru, dar cu noi nu poate să vorbească. Iar cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le audă sunt de la noi„, a mai spus președintele Sanitas.
Medicii amenință cu proteste în fiecare zi de marți
De asemenea, membrii Federației Sanitas au amenințat că vor ieși în stradă în fiecare zi de marți, până când toate problemele ridicate de ei se vor rezolva.