Proteste #șîeu în București: unde s-a ieșit în stradă

de: Ciprian Ioana
15 03. 2019

Protestul #șîeu i-a mobilizat și pe bucureșteni. S-a protestat la Piața Victoriei, dar și în Piața Universității, în zona statuilor.

Mașinile care au trecut, în jurul orei 15, prin Piața Victoriei s-au oprit pe Bulevardul Aviatorilor unde polițiștii au intervenit, la un moment dat, pentru a restricționa traficul.

În fața Guvernului drumul a fost blocat de oameni, care au oprit mașinile pe avarii. Traficul a fost oprit în Piața Victoriei, când oamenii au început să traverseze repetat strada, pe trecerea de pietoni spre Muzeul Antipa.

Câteva sute de manifestanți s-au adunat în Piața Universității, acolo unde studenții și elevii au ieșit la protestul #șîeu pentru a crea o autostradă umană.

„România vrea autostrăzi”

Primul metru de autostradă, construit simbolic în Moldova, a dat naștere unei adevărate campanii la nivel național. Companii private, școli, dar și instituții publice au anunțat că la ora 15 își vor suspenda activitatea pentru 15 minute.

Totul în semn de protest față de Guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria, au promis autostrăzi și proiecte mari de infrastructură, dar au plecat apoi fără să lase ceva în urmă.

Pe 4 martie, Ştefan Mandachi, un om de afaceri din Suceava, necunoscut țării până atunci, anunța că a finalizat lucrările la primul și singurul metru de autostradă din regiunea de nord-est a țării, Moldova, una consideră cea mai săracă din România.

Niciun politician nu s-a implicat activ pentru a demara o autostradă care să ducă până în Moldova. Toți au promis, nimeni nu a acționat.

Suceveanul e explicat și că inițiativa sa nu este una politică. Vrea să atragă atenția asupra faptului că Moldova nu are o autostradă care să o lege de restul țării și că nu vrea să facă politică după acest demers.

“Am negat faptul ca fac politică. Simt nevoia să o repet. În momentul în care ești nervos din cauza unei situații nu poți să-ți faci reclamă pe baza nervilor pe care îi ai. Pentru cei mai pesimiști am sa le spun doar atât: aveți în vedere că va crește o companie care va da impozite statului român“.
Ștefan Mandachi