Protest la Teatrul de Comedie. Tudor Chirilă și campania „Actori contra infractori” – VIDEO
Mai mulți actori ai teatrului de Comedie din București au protestat înainte de reprezentația spectacolului Tartuffe de vineri seară.
S-au adunat la ora 18.15 minute în fața teatrului pentru a denunța ordonanțele de guvern privind Justiție. Au luat parte, pe lângă actori, și regizori și fotografi, nemulțumiți de ceea ce numesc „asaltul fără precedent asupra Justiției din România”. Invitația a fost lansată de actorul Tudor Chirilă care a publicat joi un mesaj pe rețelele de socializare:
„Realizăm că protestul colegilor noștri de la Teatrul Național, de acum o săptămnă, nu trebuie să rămână singular și ne vom exprima solidaritatea cu magistrații care încă luptă pentru o justiție independentă și necontrolată politic”. Tudor Chirilă
Tudor Chirilă le-a declarat jurnaliștilor prezenți în centrul vechi al Bucureștiului, unde se află Teatrul de Comedie, că nu doar asaltul asupra Justiției este problema românilor, ci și faptul că sunt nevoiți să se trateze în spitale pline de bacterii, că trebuie să meargă cu trenuri care fac 18 ore până la destinație și că trebuie să-și înscrie copiii într-un sistem precar de Educație.
„Nu justitia e singura problemă, țara nu se guvernează, din păcate, se degradează. Alegem să luptăm sau să tăcem cu armele astea mici pe care le avem. E important să se știe că nu suntem păcălibili. Suntem solidari cu magistrații iar Ordonanța 7 ar trebui să cadă.” Tudor Chirilă
Lipsa oamenilor pricepuți în domenii cheie a fost reclamată, de asemenea, de artiști. În ciuda numărului mic de participanți, actorul Tudor Chirilă a subliniat importanța oricărei reacții față de ilegalitățile guvernanților:
„Atâta vreme cât nu vom avea meritocrația, n-o să se schimbe nimic. Am de gând să mă alătur oricăror alte manifestații, să ies în stradă ca și până acum. Sunt imun la număr. E adevărat, e frumos să fie multă lume, dar e ok să te duci și singur. Respect grupul acela care merge seară de seară (în Piața Victoriei – n.r.).” Tudor Chirilă
Protestul de la „Comedie” vine după un lung șir de acțiuni ale actorilor, mobilizați mai ales în ultima săptămână din dorința de a se solidariza cu magistrații, aflați la rândul lor în pline acțiuni de protest.
Duminica trecută, actorii Teatrului Național București au ieșit pe treptele instituției din Piața Universității pentru a protesta după un gest similar făcut sâmbătă de actorii Teatrului Național din Cluj-Napoca. Și actorii naționalului ieșean și-au arătat dezacordul față de ce se întâmplă în București printr-o acțiune asemănătoare.
„Lectiile istoriei ne învață că nimic nu este ireversibil și că orice demonstrație, cât defrailă, trebuie apărată de cetățenii ei. Actorii nu iubesc infractorii.” Tudor Chirilă
Joi, a venit rândul studenților și profesorilor de la Facultatea de Litere și de la Facultatea de Filosofie din cadrul Univesității București să protesteze. Ulterior, Universitatea București a transmis un comunicat prin care anunță că se solidarizează cu magistrații care contestă ordonanțele emise de ministrul Tudorel Toader și care aduc schimbări controversate în Justiție.