Proiectul original al metroului din Bucureşti. Pe unde trebuia să treacă, de fapt
În perioada de glorie a fostului dictator Nicolae Ceaușescu, proiectul mamut de construire a rețelei de metrou a devenit o realitate din 1972. Dar, deși inițial așa s-a crezut, proiectul original al metroului din Bucureşti a fost cu totul altul. Citește mai departe și află pe unde trebuia să treacă, de fapt.
Proiectul original al metroului din Bucureşti datează de 115 ani
Pentru cei care nu știu, rețeaua de mewtrou bucureștean este una relativ tânără, având 51 de ani, dar proiectul original al metroului din Bucureşti este mult mai vechi decât anul oficial, 1972, când a fost dat startul construcției sale.
Vezi și: Cum se va numi stația de metrou ”Timpuri Noi” din București. Anunțul oficial al autorităților
Plecând de la rețetarul statelor occidentale care aveau deja rețele de metrou, cea mai veche fiind rețeaua din Londra, datată încă din 1863, un inginer român vizionar propunea muncipalității de la începutul secolului XX un proiect inedit, un sistem de transport public subteran.
Proiectul metroului din Bucureşti din 1974
În datele biografice publice (vezi Wikipedia), se spune despre inginer că avea să proiecteze prima rețea electrificată de tramvai din București, încă din anul IV de studenție în cadrul unui proiect mai amplu, denumit „Metropolitanul din București„.
Acest vizionar viitor inginer este Dimitrie Leonida, al cărui nume îl poartă și o stație de metrou.
Compania germană Siemens și discuțiile pe proiect
Dimitrie Leonida, un tânăr vizionar, încă de pe băncile facultății avea să fie ofertat de una din marile companii germane de la acea vreme, Siemens, iar ulterior, după terminarea studiilor și specializările făcute tot în Germania, Dimitrie Leonida avea să fie cel care negocia cu celebra companie concesionarea viitoarei linii electrificate de tramvaie din București, lucrând în cadrul Primăriei Capitalei.
Vezi și: Invenţia care ar putea produce electricitate gratuit. A fost realizată în urmă cu 90 de ani
Dar, cum costurile erau imense, Dimitrie Leonida, având deja proiectul făcut, le propunea nemților de la Siemens construirea unei alte rețele, cea de metrou.
Dimitrie Leonida (1883 – 1965), primul arhitect al metroului bucureștean
Dar, și în cazul acestui proiect, calculele aveau să ducă la un eșec, având în vedere situația finanaciară a României din acele vremuri, declanșarea Primului Război Mondial și situația incertă, până la finalul anilor 20.
La începutul anilor 30, principalul arhitect al Capitalei, Duiliu Marcu, readucea în discuție proiectul vizionar al inginerului Dimitrie Leonida, dar și de această dată va cădea pradă eșecului.
Ultima tentativă înainte de venirea comuniștilor avea să vină în 1940, dar ideea edililor de atunci era cu totul diferită de cea a inginerului Dimitrie Leonida.
Pe unde trebuia să treacă metroul lui Dimitrie Leonida
Plecând de la idea acestuia, edilii Capitalei la momentul 1940 vroiau să construiască o rețea subterană de cel puțin trei linii.
- Prima linie ar fi fost între Hipodrom, care astăzi nu mai există și Piața Unirii, pe distanță de 8,2 km.
- Un al dilea tronson era gândit între Gara București Est și până la Șoseaua Academiei, spre intersecția cu Știrbei Vodă, care ar fi avut o suprafață de 5,5 km.
- Al treilea tronson era între Gara de Nord și Piața Victoriei, pe o lungime de 1,3 km.
Planul îndrăzneț ar fi putut fi dus la bun sfârșit, dar declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale avea să dea toate planurile peste cap, iar odată cu venirea comuniștilor la putere ideea unei rețele de metrou avea să revină deabia în 1953.
Harta rețelei de metrou din 1953
Al doilea mare proiect subteran, din 1953, avea ținte și mai mari, propunând patru linii, în loc de trei, cum erau gândite în 1940, după cum urmează:
- Cişmigiu-Uzinele 23 August (actuala Faur)
- Cişmigiu-Griviţa Roşie (unde se află azi Piața Chibrit)
- Casa Scânteii (actuala Piaţă a Presei)-Piaţa N. Bălcescu (unde e Piața Universității de azi)
- Cişmigiu-Fabrica Gheorghe Gheorghiu Dej (în zona actualei stații de metrou Politehnica).
Dar, totul avea să se pună în stand-by până în 1972, când Nicolae Ceaușescu dădea ordin ca în cel mai scurt timp Bucureștiul să dețină o rețea de metrou.