01 mart. 2019 | 16:00

„Programul Usturoiul” sau cum luptă Petre Daea cu usturoiul chinezesc. Planul ministrului pentru fermieri

Știri generale
„Programul Usturoiul” sau cum luptă Petre Daea cu usturoiul chinezesc. Planul ministrului pentru fermieri

Petre Daea declară război usturoiului chinezesc și spaniol. Ministerul Agriculturii a pregătit un program de stimulare a producției de usturoi românesc. Planul ar urma să fie aplicat din această primăvară.

Astfel, agricultorii care cultivă usturoi vor primi de la stat câte 1000 de euro pe hectar, ajutor de minimis.

Trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care: să aibă o suprafață cultivată cu usturoi de 3000 de metri pătrați; producția trebuie să fie de cel puțin 3 kilograme pe o suprafață de 10 metri pătrați. Proiectul de act normativ se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii.

„Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei.”Programul USTUROIUL, nota de fundamentare.

Cine poate face bani din usturoi

Pentru a primi sprijinul de la stat, agricultorii trebuie să dețină atestat de producător și să comunice Direcțiilor Agricole Județene ce recoltă au avut.

Fermierii care aplică pentru acest program pot folosi sumele pentru acoperirea cheltuielilor pentru întreținerea culturilor, de la achiziția de semințe până la îngrijirea plantelor și recoltare).

De asemenea, vor putea să cumpere utilaje agricole. Surse din domeniu spun că ajutorul de minimis ar putea fi acordat într-o singură tranșă.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro