Program Mega Image, începând de luni, 23 martie. Ce se întâmplă cu pensionarii care fac cumpărături

de: Luiza Moldovan
22 03. 2020

Retailerul belgian „Mega Image” anunță modificări de program, în contextul răspândirii epidemiei de Covid-19. Noile măsuri intră în vigoare de luni, 23 martie 2020, și au fost adoptate pentru sporirea securității sanitare.

Accesul persoanelor în vârstă în magazin

Noile măsuri se aplică tuturor magazinelor „Mega Image”, non-stop sau de tip Shop&Go. Pentru sporirea securității sanitare atât a clienților, cât și a personalului magazinelor, accesul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani și a celor cu dizabilități, în magazine, se va face între 7 și 8 dimineața. Programul de acces al celorlalte categorii de vârstă va fi 8 – 22.

Conducerea retailerului face apel la toate categoriile de populație să respecte aceste n0i măsuri și încearcă să conștientizeze populația de faptul că efortul trebuie să fie comun, nu doar unilateral. De asemenea, își menține apelul la calm și cumpărături cumpătate și asigură clienții că există stocuri suficiente din toate categoriile de mărfuri.

Noile măsuri de siguranță luate la Mega Image

Ce se întâmplă cu produsele de panificație

„În această perioadă dificilă prin care trecem, noi, ca retailer, avem un rol crucial şi o mare responsabilitate prin urmare, ne-am mobilizat şi depunem toate eforturile pentru a rămâne în continuare un loc sigur pentru cumpărături, atât în magazine, cât şi în mediul online. În continuare, siguranţa e cea mai importantă şi acţionăm conform unui plan de măsuri pe care le-am pus deja în aplicare. Pentru a reuşi să trecem cu bine de această perioadă, e nevoie ca împreună cu clienţii, partenerii şi întreaga comunitate să depunem un efort comun şi să dăm dovadă de implicare şi înţelegere. E important să respectăm regulile de siguranţă şi recomandările din partea autorităţilor, să consumăm responsabil şi echilibrat”, afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

Așa cum, probabil, mulți dintre clienții Mega Image au aflat, deja, produsele de panificație sunt preambalate pentru un plus de siguranță. Virtinele de autoservire au fost închise temporar. La casele de marcatg au fost instalate geamuri, pentru protecția clienților și a casierilor. În plus, există semne de demarcație clare, care să asigure o distanță sigură între clienți, în liniile de așteptare.