Program Lidl de Florii. Care va fi orarul în această zi a magazinelor

de: Alexandra Chivu
24 04. 2021

Ca să nu ajungem într-o situație fără ieșire, autoritățile recomandă să ne facem o listă de cumpărături completă pentru masa de Florii, să ieșim de puține ori și în puține locuri. Tot mai-marii au hotărât ca magazine să fie dechise până la ora 20:00 vineri, înaintea wekendului de Florii, dar și în data de 30 aprilie, Vinerea Mare, ca excepție cu ocazia sărbătorilor pascale. Programul magazinelor Lidl în ziua de Florii.

Programul magazinelor Lidl de Florii

Este de așteptat ca în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale numărul cumpărătorilor să fie mai mare decât de obicei. Astfel, conform unei Hotărâri de Guvern adoptată la începutul lunii aprilie, prin excepție, în zilele menționate anterior, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5:00 – 20:00. În intervalul orar 20:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

De asemenea, deplasarea în interiorul localităților pentru participarea la slujba de Înviere oficială în noaptea de 1 spre 2 mai va fi permisă până la 05:00. Revenind la goana după de-ale gurii, fiecare magazin are progamul lui deja stabilit. De pildă, magazinele Lidl vor fi închise în zilele de 2 și 3 mai și vor funcționa între orele 07:00 – 21:00 în zilele de 29 și 40 aprilie și între 07:00 – 18:00 pe 1 mai. Pe de altă parte, dacă incidența cumulată la 14 zile o impune, vom juca după alte reguli, iar acestea sunt:

  • Incidență sub 4/1000 locuitori: închidere la ora 21:00 în zilele de luni până duminică.
  • Incidență peste 4/1000 locuitori: închidere la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
  • Incidență peste 7,5/1000 locuitori: închidere la ora 18:00 în zilele de luni până duminică.

Urmează să se stabilească excepțiile de la reguli, inclusiv pentru slujba de Paște

Astăzi este ședință la Prefectura Capitalei, în care se vor stabili excepții de la restricțiile aspre impuse, chiar și pentru slujba de Înviere. Prefectul Alin Stoica a explicat ce măsuri se iau în calcul pentru sărbătorile pascale și când am putea scăpa de carantina de weekend.

„Nu se vor stabili restricții noi, ci excepții de la restricțiile care vor intra în vigoare în viitor și sunt prelungite și pentru perioada următoare. Ele constau în programul operatorilor economici de vinerea viitoare. În plus, în vinerea viitoare, Vinerea Mare, tot aceștia vor avea un program prelungit tot până la ora 20:00”, a declarat prefectul al Antena 3.