Conform Constituției din România, pe durata stării de urgență, instituită în cazul iminenței producerii ori producerii unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
Program Kaufland în condițiile situației de urgență. Ce orar va avea magazinul, după 16 martie
În contextul răspândirii epidemiei de coronavirus și în condițiile în care președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că urmează să instituie starea de urgență pentru 30 de zile, marile lanțuri de supermarketuri și-au prezentat programul de funcționare pentru următoarea perioadă.
Orar Kaufland în condițiile situației de urgență
Cu unele excepții, programul marilor lanțuri de magazine rămâne neschimbat în luna martie, iar aprovizionarea se va face normal.
Astfel, magazinele Kaufland vor fi deschise în fiecare zi, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 07.30 – 22.30, iar duminica de la 8.00 la 20.00. În funcție de locație, cei interesați pot afla mai multe detalii despre programul exact de funcționare consultând informațiile de pe site-ul www.kaufland.
Program alte supermarket-uri
Ca și Kaufland, Lidl păstrează neschimbat programul de funcționare, de luni până sâmbătă între orele 07.30 și 22.00 și duminica între 08.00 și 21.00. Posibilele modificări de program vor fi afișate pe site-ul www.lidl.ro
Conform unui mesaj transmis de directorul general Ionuț Ardeleanu, rețeaua de hipermarketuri Auchan vor funcționa după programul normal, care poate fi consultat, în funcție de locație, pe site-ul Auchan.
Asigurări că aprovizionarea magazinelor se va face normal
În ultimele zile, Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), din care fac parte marile lanțuri de magazine, au dat asigurări că aprovizionarea magazinelor se va face normal deoarece furnizorii și partenerii logistici lucrează non-stop.
Aceștia au precizat că vor fi aduse cu precădere acele produse care sunt foarte căutate.