Prognoza meteo până pe 3 iulie. Temperaturi de foc până la finalul lunii, alertă în România

Prognoza meteo până pe 3 iulie. Temperaturi de foc până la finalul lunii, alertă în România
Cum va fi vremea până pe 3 iulie?

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză pentru zilele următoare. Află cum va fi vremea până pe 3 iulie! Experții avertizează că vom avea parte de temperaturi de foc până la finalul lunii curente. În timpul acesta, azi mai este în derulare un anunț de cod galben de vijelii și averse care cuprind aproape tot teritoriul. Cu toate astea, temperaturile maxime se ridică la normalul perioadei.

Prognoză meteo ANM: cum va fi vremea până pe 3 iulie?

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că România va fi lovită de un val de aer fierbinte în zilele care urmează. De asemenea, specialiștii au susținut și că probabilitatea de ploaie va fi mai mare în următoarele două săptămâni.

Moldova: maximele ajung la 32 de grade Celsius în zilele de 25 și 26 iunie. În a doua săptămână de prognoză variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius. Minimele sunt de 14-16 grade Celsius, iar media regională în primele nopți este de 12 grade Celsius. Variațiile nu vor fi notabile până la finalul intervalului.

Maxime în Dobrogea și Maramureș

Dobrogea: în prima săptămână din interval vremea va fi călduroasă local și în zona continentală, iar temperaturile maxime vor fi de 26-29 grade Celsius. Cele mai mici valori vor fi în zilele de 20, 22 și 23 iunie. Minimele vor fi în creștere treptată până în data de 26 iunie, de la valori medii de 16 grade Celsius până spre 19 grade Celsius. După data aceasta vor fi relativ constante Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în intervalul 23-28 iunie.

Maramureș: vor fi înregistrate temperaturi de 32 de grade Celsius pe 20 iunie, dar după gradele vor scădea spre 26-27 grade Celsius în perioada 21-23 iunie, ulterior vor crește din nou la 31-32 de grade Celsius în perioada 24-26 iunie. Minimele vor fi de 14-16 grade Celsius, ulterior vor scădea și ele până spre 10 grade în data de 22 iunie, urmând ca mai apoi să crească spre valoarea de 16 grade Celsius în data de 26 iunie.

Cod galben în București

,,Interval de valabilitate: 21 iunie, ora 11 – 21 iunie, ora 21. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Zone afectate: conform textului și hărții. În intervalul menționat, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și local în Transilvania, temporar vântul va avea intensificări (viteze la rafală de peste 55…75 km/h și izolat 80 km/h) și vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale.

Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Notă: Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei, vestul Dobrogei și în extremitatea sudică a Moldovei’, arată meteoromânia.ro despre noua atenționare a specialiștilor.