După o perioadă marcată de instabilitate atmosferică manifestată prin vijelii și căderi de grindină, prognoza meteo pentru zilele următoare este una neobișnuită. Meteorologii anunță zile cu temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor țării.
UPDATE – Meteorologii au emis o atenționare cod galben de manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 23:00.
„În sudul, estul și local în centrul țării și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp”, anunță ANM.
Luni, gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în Capitală. Sunt posibile averse torențiale, vijelii și căderi de grindină, iar temperatura maximă va ajunge la 27 de grade Celsius.
Vremea va fi instabilă și marți, mai ales după-amiaza și seara, iar temperatura maximă va urca până spre 30 de grade Celsius.
Miercuri, vremea va fi deosebit de caldă, cu valori termice de până la 32 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin în cursul nopţii, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Joi, temperaturile maxime vor urca și până la 32 de grade Celsius, iar după-amiaza vor fi posibile averse și descărcări electrice.
Luni, majoritatea regiunilor țării vor fi marcate de instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 22 de grade.
Marți, vremea va fi instabilă, mai ales în sud, centru şi în zonele de munte. Ploile pot avea caracter torențial, iar temperaturile vor avea valori cuprinse între 24 și 33 de grade Celsius.
Vremea se va încălzi și mai mult miercuri și discomfortul termic va fi accentuat. Indicele de temperaturã-umezealã va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade Celsius.
Joi, valorile termice se vor încadra între 26 și 35 de grade Celsius. Cerul va fi variabil și vor fi posibile averse.
În week-end, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. Instabilitatea atmosferică va apărea după-amiaza, mai ales la deal și la munte.