Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 7 octombrie – 4 noiembrie 2019. Prima parte a acestei săptămâni va fi marcată de ploi și temperaturi scăzute, urmând ca valorile termice să crească ulterior și să depășească media normală pentru această perioadă.
În următoarele zile vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 0 și 10 grade Celsius. Temperaturile vor crește ușor din a doua parte a săptămânii. Regimul pluviometric va fi local deficitar în sud-vestul ţării dar şi uşor excedentar în nordul extrem al teritoriului
În perioada 14 – 21 octombrie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Ulterior, până pe 28 octombrie, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
În săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice, estice şi sud-estice.
ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ninsori la munte și precipitații mixte în zonele subcarpatice, valabilă până pe 8 octombrie, la ora 10:00.
„În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte.
Notă: Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul zilei de marți (8 octombrie), precum și în noaptea de marți spre miercuri (8/9 octombrie)”, informează meteorologii.