Prognoza meteo ANM pentru marți, 8 octombrie. Ploi și temperaturi scăzute
ANM a emis prognoza pentru marți, 8 octombrie. Specialiștii meteo anunță încă o zi cu temperaturi scăzute, însoțită de ploi. Din 9 octombrie urmează ca valorile termice să crească.
Prognoza meteo ANM pentru marți, 8 octombrie
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de vreme rece în toată țara, care a intrat în vigoare duminică, 6 octombrie, și se va prelungi până marți, 8 octombrie, ora 10:00. Așadar, vremea va continua să fie rece și în a doua zi a săptămânii.
De altfel, temperaturile scăzute se vor menține și pe parcursul zilei de marți, dar și în noaptea de marți spre miercuri, 8/9 octombrie. Însă, de miercuri, 9 octombrie, temperaturile aerului vor crește. Maximele vor ajunge la 25 de grade Celsius, iar minimele până la 8…9 grade Celsius. Cu toate acestea, condițiile de apariție a ploilor vor rămâne destul de ridicate aproape pe tot parcursul lunii.
Vremea urmează să fie mai prietenoasă
- Săptămâna 14 – 21 octombrie – temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregului teritoriu, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Mai apoi, până pe 28 octombrie, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, posibil chiar să fie ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
- Săptămâna 28 octombrie – 4 noiembrie – mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice, estice și sud- estice.
Vremea în București, 8 octombrie
În București, potrivit accuweather.com, la mijlocul zilei se anunță o maximă de 12 grade Celsius, care se va simți cu un grad mai mult. Cerul va fi predominant noros, iar procentul de precipitații anunță oamenii că este timpul să își cumpere umbrelă, căci este de 55%. În a doua parte a zilei, meteorologii anunță 4 grade Celsius în termometre, dar se va simți precum 1 grad Celsius. Cerul va fi predominant noros, în timp ce procentul de precipitații va fi de 25%.