Prognoza meteo ANM, marți, 19 noiembrie: cer noros și condiții de ceață. Câte grade se înregistrează astăzi
Specialiștii ANM au emis prognoza pentru ziua de marți, 19 noiembrie 2019. Meteorologii au anunțat că vremea se păstrează caldă, însă cerul va fi mai mult noros, în unele regiuni, unde pe arii restrânse va ploua sau burnița. Dimineața și noaptea va fi ceață. Câte grade se înregistrează astăzi?
Prognoza meteo ANM, marți, 19 noiembrie
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat că astăzi, marți, 19 noiembrie, vom avea parte tot de vreme caldă, mai caldă decât în mod normal, precum zilele precedente. Cât despre precipitații, potrivit Ai.ro, sunt șanse reduse. Meteorologii anunță că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregului teritoriu, îndeosebi în regiunile sudice.
Cerul va fi variabil, mai mult noros în regiunile sudice și estice, unde pe arii restrânse va ploua sau burnița. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special seara și noaptea, la munte, cu precădere pe crestele Munților Banatului și ale Carpaților Meridionali. Tot în zonele menționate anterior se vor atinge viteze de până la 75…85 km la rafală și la cote mai reduse. În sudul Banatului, vântul va sufla la rafală cu o putere de 50…60 kilometri pe oră. Maximele vor fi cuprinse între 12 și 19 grade Celsius și minimele, în general, între 3 și 13 grade Celsius. De menționat este că dimineața și noaptea, pe suprafețe mici, va fi ceață.
Săptămâna 18.11.2019 – 25.11.2019
- valorile termice vor fi mai ridicate decât cele înregistrate în mod normal în această perioadă, la nivelul întregii țări, în special în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Carpaților Meridionali și în general deficitar în rest, îndeosebi în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 25.11.2019 – 02.12.2019
- temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în toată țara.
Săptămâna 02.12.2019 – 09.12.2019
- temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric prognozat pentru intervalul menționat va fi deficitar la nivelul întregului teritoriu.
Săptămâna 09.12.2019 – 16.12.2019
- în toate regiunile, mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregului teritoriu.