Prognoza meteo 6 iunie 2020. Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a Munteniei și îm jumătatea de sud a Moldovei, astfel că temperaturile se vor încadra în general între 22 și 31 de grade.
Cerul va avea înnorări temporare și vor fi și perioade în care va ploua, ziua, pe suprafețe mici, cu o probabilitate mai mare la munte și în centrul țării, iar noaptea și local în vest, sud-vest și în centru și izolat în restul teritoriului.
De asemenea, ploile vor avea caracter de aversă, se anunță descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat, grindină. Pe suprafețe mici, întervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, având intensificări temporare la munte, iar în prima parte a intervalului pe arii restrânse și în sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade.
La București, vremea se va menține călduroasă chiar la orele amiezii. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Menționăm că temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă va fi de 14-16 grade C.
La munte se anunță ploi și descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 de grade C și 12 grade C. Pe timpul zilei, vântul va sufla cu 6 km/h dinspre E, în rafale de 28Km/h, iar pe timpul nopții vântul va sufla cu : 3 km/h dinspre SE. Cantitatea de precipitații pe timpul zilei va fi de 1 L/m².
La mare va fi zi frumoasă, însorită. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 25 de grade C și 15 grade C. Vântul va sufla cu 14 km/h dinspre S pe timpul zilei și cu 10 km/h dinspre E pe timpul nopții. Șansele de precipitații sunt extrem de scăzute.