Pentru ziua de miercuri ANM a emis o avertizare de Cod Galben, temperaturile nu vor trece de 20-22 de grade celsius, și în anumite zone din țară vom avea parte și de ploaie.
ANM a emis pe data de 19 mai o avertizare de Cod Galben pentru intervalul 19-21 mai, astfel că în intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și pe arii restrânse 30-35 l/mp.
Conform acestei avertizări în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60…70 km/h, grindină și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25-30 l/mp și local 40-60 l/mp, cu precădere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali.
ANM a mai comunicat pentru ziua de miercuri, că vremea va fi în general instabilă și se va răci. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse -ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea cu precădere în cele din jumătatea sudică a țării. În sudul teritoriului vor fi descărcări electrice, iar aversele vor fi mai frecvente și mai intense.
Vântul va avea intensificări cu precădere asociate ploilor când foarte probabil pe suprafețe restrânse va lua aspect de vijelie. Temperaturile maximele se vor situa între 16 și 25 de grade, iar minimele între 4 și 15 grade.
În Bucuresti, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Vor fi înnorări în general persistente și se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperatura maximă va fi de 20-21 de grade, iar cea minimă de 12-13 grade.