Prognoza ANM pentru duminică, 10 mai. Meteorologii anunță o zi frumoasă de vară. Unde sunt așteptate ploi
Meteorologii au vești bune în ceea ce privește ziua de duminică, 10 mai. Datele meteorologilor arată că astăzi vom avea parte de o zi autentică de vară, întrucât temperaturile vor uca în termometre până la 29 de grade Celsius.
Prognoza ANM pentru duminică, 10 mai. Meteorologii anunță o zi frumoasă de vară. Unde sunt așteptate ploi
Potrivit prognozei meteo, duminică, 10 mai, vremea va fi foarte caldă, mai caldă decât normalul acestei perioade. Astfel, se așteaptă ca temperatura să urce până la 29 de grade Celsius.
”Valorile termice vor fi ușor mai ridicate, decât cele specifice acestei perioade, în regiunile sudice, vestice și sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane”, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 11-18 mai.
Temperaturile ajung la 29 de grade Celsius
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, duminică, 10 mai, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, vântul slab şi modera, iar pentru duminică meteorologii informeayă că vremea va deveni mult mai caldă decât normal acestei perioade în aproape toată ţara. În funcție de zonă, temperaturile maxime vor oscila între între 21 şi 29 de grade Celsius. Pe litoral vremea nu va fi așa de frumoasă. Pe litoral se vor înregistra unele intensificări ale vântului, în timp ce valorile termice vor varia între 16 şi 19 grade Celsius.
În a doua parte a zilei de duminică, 10 mai, în zona montană se așteaptă ca pe spaţii mici norii să se adune și să se înregistreze slabe averse de ploaie. Aici, ploile vor fi însoțite de descărcîri electrice.
Vremea rămâne frumoasă și luni, 11 mai
Minimele termice în zonele de munte vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 15 grade Celsius. Potrivit datelor specialiștilor în meteorologie, în București, vremea va fi frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât normalul perioadei în care ne aflăm. Cerul va fi variabil, iar vântul va adis slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 10-13 grade.
Nu se vor înregistra ploi nici în ziua următoare, luni, 11 mai. „Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână”, au mai informat meteorologii ANM.